(video) Vadim Ceban, despre datoriile SA „Moldovagaz” către Gazprom și ce preț vom avea la gaz, începând cu anul 2020

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a ieșit în fața presei în cadrul unei conferințe de presă, unde a prezentat mai multe infromații privind situația contractelor de aprovizionare cu gaz Republica Moldova începând cu anul 2020, prețul ce îl vom achita de anul viitor, cât și despre datoriile Moldovagaz față de gigantul livrator de gaze din Federația Rusă - Gazprom.

Foto: UNIMEDIA

Asigurarea Republicii Moldova cu gaz, după 1 ianuarie 2020

Până la sfârșitul anului 2019, șeful SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, susține că toate actele ce țin de prelungirea contractelor de furnizarea gazelor naturale de către Gazprom către Republica Moldova vor fi semnate de ambele părți.

„Săptămâna aceasta vom semna contractele de prelungire privind furnizarea gazelor naturale de către Gazprom. Contractul de prelungire va fi semnat pentru următorii trei ani, deci țara va avea resurse de gaze. În contract, în amendamente, noi vom prevedea inclusiv și posibilitatea de prelevare a gazelor din diferite puncte”, a declarat Vadim Ceban.

Totodată, șeful Moldovagaz dă asugurări că în noul contract, ce urmează a fi semnat, schimări nu vor fi și va fi aplicată aceeași formulă de procurarea gazului.

„Va rămâne aceeași formulă prin care se stabilește prețul de achiziție a gazelor, iar această formulă va determina prețul trimestrial și, după ultimele informații, prețul mediu anual va fi de circa 173 - 175 dolari pentru 1000 m3”, mai spune Ceban.

Indiferent de rezultatele negocierilor dintre Ucraina și Federația Rusă, de la 1 ianuarie 2020, cetățenii Republica Moldova vor fi asigurați cu gaz în regim revers prin coridorul Transbalcanic, susține Ceban.

„Timp de trei luni am muncit pe coridorul Transbalcanic, am efectuat lucrări de reconstrucție, inclusiv la stația de măsurare Căușeni. Am finalizat reparația capitală a gazoductului Razdelinaia-Ismail. În total am investit circa 50 de milioane de lei. Mâine finalizăm lucrările la stația de gaz Căușeni. Suntem gata pentru revers. Acordurile de interconectare dintre toți operatorii - Bulgaria, România și Ucraina, au fost semnate”, menționează Vadim Ceban.

revers - gaz / Sursa:captură video

Se vor majora sau micșora tarifele la gaz?

Potrivit șefului Moldovagaz, la moment, prețul la gaz nu va suferi schimbări, datorită rezervelor interne, economiilor obținute de întreprindere și prețului mai mic la achiziție.

„În martie 2018, a fost aprobat un tarif nou pentru gazele naturale, de fapt, a fost redus. În tariful actual este introdus prețul de achiziție de 178 de dolari pentru 1000 m3. De fapt, media anuală pentru 2018 a fost circa 217 dolari. În 2018, Moldovagaz deja procura gaz de la Gazprom cu un preț mai scump decât cel inclus în tarif. În 2019, prețul mediu de achiziție va fi de circa 222 de dolari pentru 1000 m3. În perioadele de vârf de consum, iarna, prețul este cel mai ieftin decât în regiune. La moment, considerăm că nu este cazul să majorăm prețul la gaz”, a declarat Ceban.

Datoriile societății pe acțiuni „Moldovagaz” către Gazprom sunt de aproximativ 715 milioane de dolari. Ce facem cu datoriile de peste 7,4 miliarde de dolari ale regiunii transnistrene?

La moment, SA „Moldovagaz” are o restanță în valoare de 715 milioane de dolari, iar în acest sens, întreprinderea încă nu are propuneri pentru a acoperi această gaură financiară.

„Majoritatea datoriilor sunt ale părții transnistrene. Partea dreaptă are circa 715 milioane de dolari datorii, dintre care o mare parte din acești bani este vorba despre penalități. Datoria de bază este circa 415 milioane de dolari, iar aici mizez pe suportul Guvernului și Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru a găsi o soluție”, a mai adăugat Vadim Ceban.

Ce ține de datoria regiunii transnistrene, de peste 7,4 miliarde de dolari, Ceban susține că SA „Moldovagaz” nu este responsabilă și că „ei trebuie să găsească soluții pentru reglementarea datoriilor lor”.

În privința activității întreprinderilor de distribuție, începând cu anul viitor, SA „Moldovagaz” a aprobat un plan de reorganizare, în care cele 12 întreprinderi de distribuție din țară va fi creată una singură.

„Această întreprindere va fi responsabilă pebtru întreg teritoriul țării, partea dreaptă a Nistrului. Această reorganizare ne va permite să avem optimizări economice destul de mari, inclusiv ceea ce ține de costuri administrative”, spune Ceban.


Pub