(doc) Încă pentru două luni: Guvernul a prelungit moratoriul privind acordarea cetățeniei prin investiții

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea moratoriului privind acordarea cetățeniei prin investiții, pentru două luni, începând cu 2, decembrie 2019.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit proiectului, în termen de 30 de zile, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Migrație și Azil, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor vor elabora conform competențelor, în baza datelor concludente de care dispun, și vor prezenta Comisiei de examinare a dosarului pentru obținerea cetățeniei prin participare la programul de investiții în Republica Moldova rapoarte de evaluare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova din punctul de vedere al riscurilor pentru ordinea publică și securitatea statului, al corupției și spălării banilor în Republica Moldova.

subiect26_1 by Durbala Eugen on Scribd

Amintim că pe 26 iulie, Guvernul Sandu a instituit moratoriu, pentru o perioadă de 4 luni, asupra recepţionării cererilor noi de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin investiții.


Pub