(video) Ianuș Erhan explică de ce a propus, apoi a retras hotărârea care interzice companiilor private de pază să păzească instituții de stat

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Ianuș Erhan este cel care, pe timpul Guvernului Sandu, a propus hotărârea care interzice companiilor private de pază să păzească obiective de importanță strategică a statului. Astăzi, Erhan a propus retragerea hotărârii, motivând că aceasta a fost elaborată în grabă, iar agenții economici din domeniu și-au exprimat nemulțumiri cu privire la hotăre.

Foto: UNIMEDIA

„A fost un proiect care a fost elaborat, recunosc, în grabă. A fost retras pentru că a fost înaintată o poziție din partea mediului de afaceri. Este retras pentru a fi reevaluat. Totodată, Ministerul de Interne, merge cu un proiect privind creare instituției publice Servicii Pază a MAI și atunci trebuie să facem o claritate. Rămânem cu statutul de întreprindere de stat sau rămâne cu statutul de instituție publică. S-a ajuns la o neclaritate și la un conflict de reglementări, de aceea retragem la momentul respectiv, definitivăm și atunci aducem un proiect unic și clar ce facem cu serviciile pază de stat, în cazul dat a Ministerului Afacerilor Interne”, a spus Erhan.

Întrebat care au fost nemulțumirile agenților economici din domeniu, Erhan a declarat: „E poziția Asociației Patronale din domeniu. Au invocat faptul că ei dețin o cotă-parte mai mare, au un număr de angajați mai mare și nu s-a luat în calcul părerea lor. De aceea, că spun. Încă o dată evaluăm, analizăm și urmează să avem o decizie clară pe acest proiect”.

Hotărârea, votată pe timpul Guvernului Sandu și retrasă astăzi în ședința Givernului Chicu, propunea ca agenții privați să nu poată presta servicii de pază la obiectivele de importanţă strategică a statului.


Pub