(video) Andrei Năstase, despre soarta Blocului ACUM: „Cu de-a sila nu se face nimic”

Andrei Năstase a sugerat că Blocul ACUM și-a încheiat ciclul pentru care a fost format și anume, alegerile parlamentare, iar ulterior și cele locale. „Cum acestea au fost încheiate, am văzut care este atitudinea și declarațiile colegilor noștri de la PAS. Ce ați fi vrut dumneavoastră? Cu de-a sila nu se face nimic”, a declarat liderul Platformei DA într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

„Noi am consideră că, odată ce am mers în campanie electorală cu un bloc, am spus că vom avea un singur grup în Parlament, am considerat că și acolo trebuie să facem același lucru. Am institat cât am putut, în momentul în care cei de la PAS au decis să facă două fracțiuni, am luat act de acest lucru și am mers mai departe. În campania electorală din Chișinău, la fel. Am insistat pe un singur grup în Consiliul Municipal și chiar am promis oamenilor că vom avea un singur grup, nu vom face alianță cu socialiștii, dar lucrurile se întâmplă altfel”, a declarat Andrei Năstase.

„Acest bloc a fost creat pentru alegerile parlamentare, mai apoi i s-a extins activitatea și pentru alegerile locale. Cum acestea au fost încheiate, am văzut care este atitudinea și declarațiile colegilor noștri de la PAS. Ce ați fi vrut dumneavoastră? Cu de-a sila nu se face nimic”, a mai spus liderul Platformei DA.

Maia Sandu a declarat la Cotidianul că PAS îți dorește „o conlucrare constructivă” cu Platforma DA.

„Noi avem fracțiuni separate în Parlament, în municipoul Chișinău, în anumite raioane, în unele localități avem o singură fracțiune. Ne dorim o conlucrare constructivă cu cei de la Platforma DA, atunci când avem inițiative comune le promovăm împreună. Noi avem aceleași obiective până la urmă, să scăpăm țara de hoți”, a spus Maia Sandu.


Pub