La Centrul de Protecţie Socială „Prometeu” din Strășeni vin zilnic peste 30 de copii
Social 17 decembrie 2019, 18:29 | 2150

O fostă profesoară din Strășeni are în grija sa peste 30 de copii din familii sărace sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Alexandra Boligari i-a adunat pe toţi la Centrul de Protecţie Socială „Prometeu”, unde sclipește speranța unui viitor mai curat şi mai generos. Mai multe despre acest exemplu demn de urmat aflați în continuare.

Este amiază şi în bucătăria Centrului de Protecţie Socială „Prometeu” din Strășeni se munceşte de zor la pregătirea prânzului pentru cei peste 30 de copii care urmează să vină aici de la ore. Fondatoarea instituției, Alexandra Boligari, ne întâmpină cu căldură. Din start, am întrebat-o ce a determinat-o să înceapă această activitate.

Alexandra Boligari și soțul ei au fost profesori. La sfârșitul anilor 90, invita în casa ei copiii aflați în dificultate. Asta pentru că voia ca ei să știe carte. Dar, înainte de toate, întindea două mese și copiii luau prânzul pe rând. Un prânz de care micuții nu aveau parte în familiile lor...

Pentru că numărul beneficiarilor creștea, nu îi mai putea găzdui în locuința ei. Atunci a primit o încăpere într-o biserică din oraș, dar și acolo era destul de puțin loc. Mai târziu, i s-a oferit o căsuță vizavi de același lăcaș de cult și din acea zi anume acesta este locul unde copiii mănâncă, se încălzesc și află lucruri noi. Aici vine, de câteva ori pe săptămână, și Ina Iordache, învățătoare la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Strășeni. Ea este psihologul copiilor, îi ascultă și ajută în toate...

Au crescut generații de copii. Unii vin, alții pleacă, iar Alexandra Boligari se bucură că au devenit oameni cu literă mare.

Foștii beneficiari nu uită cine le-a oferit dragostea, dar și pâinea de pe masă în fiecare zi. Avram are acum 25 de ani și o familie frumoasă, dar de câte ori vine la Strășeni să-și vadă părinții, neapărat trece și pe la centru, pe care l-a vizitat ani la rând...

Prin ceea ce face zi de zi, Alexandra Boligari a arătat că, deşi nu este ușor, cu efort și dăruire se pot face lucruri deosebite, iar copiii îi urmează exemplul.

La Centrul „Prometeu” din Strășeni s-a găsit loc și pentru bătrânii aflaţi în dificultate. Și ei au parte de o masă caldă sâmbăta și duminica, dar și de pachete cu produse alimentare, oferite de biserică. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie