Linkuri accesibilitate

Sondaj IMAS: alegătorii au păreri împărțite despre schimbarea guvernului Sandu cu guvernul Chicu


Guvernul Ion Chicu după depunerea jurământului. 14 noiembrie 2019
Guvernul Ion Chicu după depunerea jurământului. 14 noiembrie 2019

Cercetarea, despre care unii comentatori au spus că le va veni pe plac socialiștilor, arată un sprijin aproape unanim pentru măsurile sociale anunțate recent de președintele Igor Dodon.

Un nou sondaj de opinie a măsurat ce cred alegătorii moldoveni despre schimbarea guvernului Sandu cu guvernul Chicu și despre transformările politice care au însoțit această schimbare. Care sunt rezultatele acestui sondaj realizat de IMAS-Chișinău în perioada 2-14 decembrie?

Sondaj IMAS: alegătorii au păreri împărțite despre schimbarea guvernului Sandu cu guvernul Chicu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:42 0:00
Link direct



Patru din zece respondenți cred că demiterea guvernului Sandu în noiembrie, prin moțiune de cenzură, a fost o acțiune incorectă. Aproape jumătate spun însă că a fost o măsură necesară, întrucât acel guvern nu mai beneficia de susținere în parlament. Opiniile respondenților sunt și mai divergente atunci când au de apreciat motivul ce a cauzat căderea guvernului Sandu, şi anume asumarea răspunderii guvernului în procesul de numire a procurorului general. 37 la sută dintre cei chestionaţi au apreciat curajul Maiei Sandu, iar fiecare al doilea crede că fostul premier a greșit luând această decizie, spune Doru Petruţi, directorul IMAS.

Doru Petruţi
Doru Petruţi


„Vedem totuşi o percepţie dominantă în privinţa acelei presupuneri că Maia Sandu a acţionat intenţionat pregătindu-se pentru o lansare în cursa pentru prezidențiale”.

Întrebați dacă noul guvern condus de Ion Chicu va guverna ţara mai bine decât precedentul executiv, percepţiile respondenților sunt împărţite, spune Petruţi.

„Există o rezervă de speranţă că Ion Chicu va conduce ceva mai bine decât cel condus de Maia Sandu, dar o să vedem în timp cum va evalua.”

45 la sută optează pentru formalizarea coaliţiei dintre PSRM şi PDM, care au făcut front comun în învestirea noului guvern. Întrebați care e cea mai bună soluţie pentru Moldova, a treia parte de respondenți pun speranțe în guvernarea socialiştilor cu democraţii, altă treime consideră alegerile anticipate drept cea mai bună soluţie.


Sondajul, despre care unii comentatori au spus că le va veni pe plac socialiştilor, arată un sprijin aproape unanim pentru măsurile sociale anunţate recent de preşedintele Igor Dodon şi promovate de guvernul Chicu. Este vorba, între altele, despre indexarea de două ori pe an a pensiilor, majorări de salarii, de alocaţii şi de indemnizaţii, măsuri despre care oponenţii actualului guvern au spus că au tentă electorală în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Clasamentul partidelor nu diferă prea mult faţă de precedentul sondaj IMAS realizat în septembrie. Se atestă doar o uşoară creştere a PSRM, PAS şi PD, şi un regres al PPDA în preferinţele alegătorilor. Majoritatea alegătorilor Blocului ACUM îi revin PAS, o parte migrând de la Partidul Platforma DA, spune Doru Petruţi.


„Am văzut asta pe întreg parcursul anului. Evoluţia doamnei Maia Sandu sigur că în postura de prim-ministru am văzut un salt de peste 10 la sută în popularitate. Aşteptările oamenilor s-au mutat în acea tabără şi sigur că acel decalaj între cele două partide a început să crească considerabil. Dacă vorbim de domnul Andrei Năstase, lupta electorală pierdută din Chişinău cred că a lăsat urme nu doar pe municipiul Chişinău, ci şi la nivel naţional.”

În eventualitatea unui scrutin anticipat, în parlament ar putea accede PSRM cu 32 la sută, PAS cu aproape 23 şi PD – cu 11 la sută din potenţiale voturi. PPDA ar putea obţine sub 2 la sută, dacă nu face bloc comun cu PAS.

Cât despre popularitatea politicienilor, în topul clasamentului rămân a fi preşedintele Igor Dodon, urmat de fosta prim-ministră, lidera PAS Maia Sandu. Actualului premier Ion Chicu deocamdată îi revine o rată minimă de notorietate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG