image
Sursa foto: Niyazz

SUA urmează să retragă 4.000 de militari din Afganistan

Administraţia americană urmează să-şi anunţe săptămâna aceasta intenţia de a retrage aproximativ 4.000 de militari din Afganistan, potrivit presei americane, relatează AFP.

Negocieri au fost reluate în urmă cu o săptămână, în Qatar, între Statele Unite şi talibani, însă ele au fost suspendate joi, în urma unui atac în apropierea bazei aeriene americane de la Bagram, soldată cu doi morţi şi zeci de răniţi civili.

În prezent, aproximativ 13.000 de militari americani sunt staţionaţi în Afganistan, la 18 ani după lansarea unei intervenţii americană, la câteva săptămâni după atentatele de la 11 septembrie 2001, prin care americanii i-au îndepărtat de la putere pe talibani, care adăposteau Al-Qaida, scrie News.ro.

Administraţia Trump intenţionează să anunţe retragerea a 4.000 de militari, au dezvăluit în weekend pentru NBC News trei foşti sau actuali oficiali americani.

O parte a acestor trupe ar urma să fie redesfăşurată mai devreme decât se prevedea, iar altele ar urma să nu fie înlocuite la încheierea misiunii, dezvăluie două dintre aceste surse.

Această retragere ar putea fi anunţată săptămâna aceasta, însă ”momentul rămâne schimbător”, a declarat un oficial din cadrul administraţiei pentru CNN.

Departamentul de Stat nu a confirmat duminică aceste informaţii pentru AFP, iar Pentagonul a trimis la Casa Albă, care nu comentat.

Un proiect al unui acord aproape încheiat în septembrie prevedea o retragere treptată a militarilor americani, principala revendicare a talibanilor.

În schimb, talibanii ar urma să se angajaeze să nu mai lase niciodată ”terorişti” să acţioneze din Afganistan şi să înceapă un dialog cu Guvernul de la Kabul, pe care-l consideră ilegitim.

Preşedintele american Donald Trump a insistat luna trecută asupra necesităţii unui armistiţiu şi a efectuat o vizită-surpriză la baza de la Bagram, la 28 noiembrie, unde s-a întâlnit cu preşedintele afgan Ashraf Ghani.

Trump, care a anunţat retragerea trupelor americane din nordul Siriei, vrea să reducă cât mai mult posibil numărul militarilor americani desfăşuraţi în străinătate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: