Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a avut o întrevedere cu premierul Ion Chicu

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu Gianni Buquicchio, Președintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, unde au discutat despre implementarea reformei justiției în Republica Moldova.

Foto: gov.md

Premierul l-a informat că Executivul a luat act de Opinia Comună Interimară a Comisiei de la Veneția și Directoratului General Drepturile Omului și Statul de Drept al CoE pe marginea Legii privind reforma Curții Supreme de Justiție și Procuraturii și a asigurat că această reformă este prioritatea numărul unu al acestui Guvern.

Gianni Buquicchio/Ion Chicu / Sursa:gov.md

Premierul a menționat că Proiectul de lege ajustat va fi prezentat în scurt timp pentru adoptarea Opiniei finale în cadrul sesiunii Comisiei de la Veneția din martie 2020.

Șeful Guvernului a apreciat înalt importanța dialogului între Republica Moldova și Comisia de la Veneția, și a menționat că mizează în continuare pe asistența Comisiei în procesul de realizare a reformelor în sectorul justiției.


Pub