Reptila din PMAN îi poate aduce demisia
Social 16 decembrie 2019, 15:32 | 1326

Scandalul continuă! După caruselul cu fete aproape goale în Piața Marii Adunări Naționale a apărut o uriașă reptilă gonflabilă. Jivina n-a stat multă vreme acolo, fiind ridicată la scurt timp de la instalare, dar șefului Direcției comerț și prestări servicii Marcel Zambițchi i s-a cerut să-și dea demisia. El nu a decis, deocamdată, dacă va face așa cum vrea primarul Ion Ceban.

Reptila uriașă, care a fost adusă în weekend în Piața Marii Adunări Naționale, a fost din nou subiect de scandal la ședința operativă a Primăriei. Ion Ceban s-a arătat nemulțumit de activitatea subalternilor săi, responsabili de pregătirile pentru Târgul de Crăciun, care va fi deschis oficial pe 21 decembrie și a cerut repetat demisia șefului Direcție comerț și prestări servicii, Marcel Zambițchi.

În replică, Marcel Zambițchi spune că de vină este... patinoarul, instalat mai târziu în Piața Marii Adunări Naționale.

În privința unei eventuale demisii, Zambițchi se mai gândește.

La începutul lunii, în centrul Chișinăului a fost adus un carusel, pe care erau desenate fete dezgolite ca la plajă. După ce mai multe persoane au reclamat imaginile erotice într-un loc destinat copiilor, imaginile cu scandal au fost repede acoperite cu o peliculă aurie. Atunci, Ion Ceban l-a avertizat pe șeful Direcției comerț și prestări servicii, Marcel Zambițchi, că-și va pierde fotoliul, dacă vor mai apărea astfel de incidente. Zambițchi a declarat atunci că la toate neregulile semnalate direcția s-a autosesizat. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie