(video) Aureliu Ciocoi: „Conflictul transnistrean poate fi foarte rapid și ușor soluționat, dar foarte rapid”

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a declarat că problema transnistreană „poate fi foarte rapid și ușor soluționată”, în cazul în care autoritățile de la Chișinău vor găsi un „consens național”.

Foto: UNIMEDIA

„Conflictul transnistrean poate fi foarte rapid și ușor soluționat, dar foarte rapid. Nu știu dacă mai putem utiliza acest termen de conflict. După câte vedeți, nu s-a mai tras pe malul Nistrului din 92 încoace. A mai fost un incident acum câțiva ani, când a fost ucis un tânăr din regiunea transnistreană traversând podul pe Nistru, dar nu se mai trage, nu mai sunt jertfe. E un conflict care, din păcate, persistă în capurile așa-numitor lideri din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. La nivelul oamenilor de rând nu există nici un conflict. Lumea călătorește, lumea trece peste așa-numita linie administrativă dintre partea noastră și regiunea transnistreană. Singurul loc în care mai există acest conflict este în capul acestor lideri care insistă pe continuarea conflictului. Pentru că, dacă se schimbă lucrurile și se reintegrează țara, apar semne de întrebare dacă mai sunt lideri”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Întrebat cum anume ar putea fi soluționat conflictul transnistrean, Aureliu Ciocoi a spus că este necesară găsirea „unui consens național” la acest capitol, care ulterior să fie prezentat partenerilor externi.

„În situația în care ne așezăm și găsim soluția, în primul rând noi, aici la Chișinău. Trebuie să atingem un consens național, ce vrem noi și cum vedem soluționarea acestui conflict, care este statutul pe care suntem gata să-l oferim regiunii transnistrene într-o Moldovă reintegrată și abia după ce atingem un consens național și știm exact ce vrem, după aia propunem viziunea noastră partenerilor internaționali, care apropos sunt și parte a formatului 5+2.

În urma consultărilor cu partenerii internaționali, dacă găsim un numitor comun în raport cu viziunea, repet, în consens la nivel național, se rezolvă în doi timpi și trei mișcări. Problema este la Chișinău, că noi, nicidecum, din '92 încoace nu putem ajunge la un consens, cum procedăm, cumf acem, care este viziunea noastră. Unii susțin că oferim un model, alții, radicali, consideră că, în general, nu avem nevoie de regiunea transnistreană și e cazul să punem hotarul definitiv pe Nistru. Evident că eu, în calitatea mea actuală, sunt ferm convins că reintegrarea țării trebuie să fie obiectivul numărul unu național, dar și internațional pentru Republica Moldova. Sunt convins că prelungirea acestui conflict, nesoluționarea lui din ‘92 încoace face imposibilă și dezvoltarea economică a țării”, a declarat Aureliu Ciocoi.


Pub