Conservatorii lui Boris Johnson obțin majoritate absolută în Parlament în urma alegerilor legislative anticipate

Conservatorii lui Boris Johnson obțin o victorie zdrobitoare - majoritate absolută - în Parlamentul de la Londra în urma alegerilor legislative anticipate, potrivit exit-pollurilor ale căror rezultate au fost anunțate la închiderea urnelor din Marea Britanie.

Foto: hollywoodreporter.com

Datele exit-poll-ului arată un rezultat foarte bun pentru conservatori, care ar fi obținut 368 de mandate, urmați de laburiști și cei din Partidul Național Scoțial, cu 191, respectiv 55 de mandate. Este cea mai mare victorie obținută de conservatori din 1987 încoace, scrie digi24.ro.

Pe de altă parte, pentru laburiști este cel mai slab rezultat obţinut de acest partid în ultimele decenii (mai precis, în ultimii 84 de ani), iar soarta lui Jeremy Corbyn în fruntea formaţiunii se anunţă incertă. În prezent, laburiștii aveau 262 de locuri în Parlament, acum au pierdut 71.

Un alt fapt semnificativ, deși pare un vot în favoarea Brexitului, partidul Brexit al lui Nigel Farage nu a obţinut nici un mandat.

În Parlamentul de la Londra mai intră liberal-democrații, cu 13 mandate, în timp ce Verzii vor avea un mandat.


Pub