Image-Description
CSM a acceptat demisiile lui Ion Druță și Oleg Sternioală, cercetați pentru îmbogățire ilicită
Social 13 decembrie 2019, 15:29 | 1486

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în ședința de astăzi, 13 decembrie, cererile de demisie ale judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Oleg Sternioală și Ion Druță, ambii cercetați penal în dosare de corupție.

Cererile de demisie a celor doi au fost aprobate cu votul a șapte membri ai CSM.

Eliberarea din funcții a lui Ion Druță și Oleg Sternioală urmează să fie aprobată de Parlament. Ambele hotărâri pot fi contestate la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.

În aceeași ședință, Consiliul a anunțat concurs pentru toate posturile vacante din sistemul judecătoresc - opt posturi vacante la CSJ și patru la Curtea de Apel Chișinău.

Amintim că fostul președintele al CSJ, Ion Druță, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, a fost reținut la începutul lui octombrie, iar în prezent se află sub control judiciar. El este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Asupra bunurilor sale imobiliare și autovehiculelor sale a fost aplicat, acum o săptămână sechestru în valoare de 12,8 milioane de lei.

Oleg Sternioală a fost reținut pe 4 noiembrie, într-o cauză penală pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, însă a fost eliberat din sala de judecată, fără a-i fi aplicată o altă măsură preventivă. Decizia a fost contestată de procurorii anticorupție, care au considerat neîntemeiată hotărârea instanței de judecată.

La începutul săptămânii, CSM și-a dat acordul pentru acțiuni de urmărire penală, de percheziție și aducere silită în privința lui Oleg Sternioală, bănuit de îmbogățire ilicită.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie