06:07:43 19.04.2024
Stiri

VIDEO // Formația „Condorii Negri" din Chișinău revine în forță cu o nouă premieră muzicală. Trupa a lansat oficial videoclipul piesei ”Dacii”

Monden 13.12.2019 21:09 Vizualizări6364 Autor: Ziarul National


Formația „Condorii Negri" din Chișinău revine în forță cu o nouă premieră muzicală. Trupa a lansat oficial videoclipul piesei „Dacii”, care reprezintă un omagiu adus strămoșilor noștri și scoate în evidență curajul de care au dat dovadă, dar și faptul că ar fi fost nedreptățiți de cei care au scris istoria.

Videoclipul reconstituie scene din războaiele daco-romane și a fost filmat timp de jumătate de an în mai multe locații, incusiv la ruinele vechii capitale a Daciei, Sarmisegetuza, aflate pe teritoriul județului Hunedoara, România.

„Legendele nu se supun legităților firești, ele transmit prin viul grai emoția și plânsul, curajul și iubirea și, cel mai important, ne ajută să înțelegem cine suntem, dincolo de ceea ce știm. Nu, nu încercăm să schimbăm ceva, nu e în puterea noastră, ci doar să vă amintim că, totuși, nu suntem singuri. Și nici lași”, afirmă membrii trupei în descrierea proiectului.

Videoclipul este semnat de regizorul român Irinel Cârlănaru, iar muzica și textul aparțin cantautorului Alexandru Federiuc, tot el solistul principal al formației. Personajele de epocă sunt interpretate de membri ai Asociației cultural-istorice Legio Dacica din România, dar și ai unor organizații similare din Ungaria, Germania și Polonia.

Formația „Condorii Negri” a fost fondată în 2011, iar printre piesele proprii lansate până acum se mai numără „Imnul lui Jianu” și „Pădurea de pini”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md