Domnule ministru, guvernarea de la Chișinău a anunțat, în repetate rânduri, că pledează pentru o politică externă echilibrată. Ce înseamnă, la modul practic, acest echilibru? Republica Moldova, fiind o țară atât de mică, este capabilă să își influențeze politica exernă?

Tocmai din considerentul că Republica Moldova este atât de mică, săracă, subdezvoltată, tocmai din acest considerent, este absolut necesară o politică externă echilibrată. Nu voi deschide aici un mare secret spunând că noi, din păcate, nu suntem subiect al relațiilor internaționale. Haideți să o recunoaște, cu mâna pe inima, că Republica Moldova este un obiect al relațiile internaționale, atât timp cât suntem, de 30 de ani, incapabili să dezvoltăm țara noastră. Din moment ce suntem obiect și nu avem capacitatea de a ne gestiona singuri, atât treburile interne, cât și politica noastră externă, pentru că știți bine că depindem foarte mult de fluctuațiile politice în regiune, continent, global, suntem condamnați, pentru moment, să avem o abordare pragmatică. Abordarea pragmatică în politică, înseamnă, iertați-mi tautologia, pragmatism și urmărirea intereselor naționale ale țării. Ori, interesele noastre naționale constau în asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea țării. La modul practic, aceasta înseamnă că noi continuăm implementarea acordurilor convenite cu Uniunea Europeană și nu pentru a raporta la Bruxelles, cum s-a făcut până acum, din păcate, de foarte multe ori, dar pentru, realmente, a le da oamenilor senzația că lucrurile se schimbă înspre bine în Republica Moldova.

Doi la mână, avem dimensiunea estică, cu o piață enormă, cu o piață care a fost tradițională pentru producătorii noștri, Moldova fiind o țară încă, din păcate, agrară. Respectiv, trebuie să încercăm să facem tot posibilul pentru a recâștiga piața din est, dându-le posibilitate agricultorilor noștri să câștige banul pe care, sper, să-l reinvestească în propria lor producție, în așa fel încât producția lor să fie competitivă inclusiv și pe piața occidentală. Vedeți vreo disonanță de interese aici?

Să înțeleg că integrarea europeană rămâne pe agenda Ministerului?

Nici nu a fost discutată o altă schimbare.

Acordul de Asociere, în ce măsură a fost implementat? Aveți o cifră? Ce s-a reușit până acum?

Acordul de Asociere este o poveste de dragoste foarte lungă. Noi suntem acum la etapa finală de implementare a Planului de Acțiuni de realizare a Acordului de Asociere care, în mod calendaristic, se încheie la finele anului curent, 2017-2019. Vă dau doar câteva cifre. Anul trecut, din Planul Național de Acțiuni, prevăzut pentru anul 2018, a fost realizat 63%. Anul acesta, deoarece a fost un an electoral, după care a survenit schimbarea guvernării în iunie, după care schimbarea guvernării în noiembrie, a dus la o cifră de de doar 43-46% acțiuni realizate pe parcursul anului curent. Nu este o cifră cu care am putea să ne lăudăm. Ce se întâmplă? S-a convenit în septembrie curent cu Bruxelles-ul, ca planul acesta de acțiuni care urma să se încheie în 2019, să fie continuat până la finele anului următor, așa încât acțiunile rămase restante să poată fi realizate pe parcursul anului viitor și, începând cu februarie anul viitor, să începem deja negocierea unui nou plan de acțiuni, pentru următorii trei ani, începând cu 2021.

Ce acțiuni au rămas nerealizate?

Haideți să luăm Planul Național de Acțiuni și o să vedeți, în enormitatea acestui calendar, câte acțiuni urmează încă a fi implementate. Sunt foarte multe sectoriale, transporturi, fitosanitarie, domeniul veterinar, etc. Nu e vorba doar de acțiuni pe diplomația externă. Acordul de Asociere este preponderent un acord intern- reforme interne, sectoriale, implementarea standardelor interne, directivelor Comisiei Europene. Este un proces continuu care, inclusiv pentru statele membre UE, este un soi de activitate open-ended, pentru că și ei, la rândul lor, au de implementat directivele care se adoptă în cadrul Comisiei Europene. E un proces care practic nu va avea niciodată finalitate.

Relația cu SUA, la învestirea Guvernului Chicu nu am văzut mesaje de felicitare din partea Statelor Unite, dar și a blocului european. Dvs. cum aveți de gând să reanimați relația cu SUA, cu UE?

Credeți că dacă nu au fost mesaje de felicitare e cazul de reanimat? Faptul că a lipsit un mesaj oficial nici pe departe nu înseamnă că relațiile s-au blocat.

Bine, dar de obicei giganții ca UE sau SUA vin cu mesaje de felicitare la învestirea unui nou Guvern…

Nu neapărat. Este un lucru absolut firesc. Se mai întâmplă astfel de situații, dar aceasta nici pe departe nu înseamnă că relațiile bilaterale intră în impas. Noi continuăm să avem relații absolut normale cu toți partenerii strategici, inclusiv cu SUA, statele membre UE, vecinii noștri, inclusiv cu Federația Rusă, cu care încercăm să reintrăm în albia unor relații pragmatice. Nu văd nimic dezastruos în faptul că o capitală sau alta nu a transmis mesaje de felicitare. Eu fost foarte multe mesaje venite de la foarte mulți parteneri ai Republicii Moldova. Altceva e că aceste mesaje nu au fost plasate pe pagina șefului Guvernului. Vă arăt eu teancul de felicitări pe care l-am primit când am venit în funcția de ministru. Nu neapărat să stăm să fluturăm cu scrisorele de felicitare primite din toate colțurile lumii. Credeți că este un criteriu de apreciere?

Nu, dar este o practică și miniștrii, premierul vin să ne arate că aceste mesaje au fost primite, că au susținerea internațională. De data aceasta nu a fost acest lucru și ne dăm întrebarea de ce? Până la urmă este un lucru simplu.

Asta e. Este un lucru simplu care nici pe departe nu împiedică funcționarea unui Guvern.

Când ne vom integra în Uniunea Europeană?

Dumneavoastră, personal, sunteți gata astăzi să vă considerați aptă de a fi europeană?

Eu da, țara, nu știu.

Adică dumneavoastră considerați că aveți suficientă cultură, suficientă pregătire profesională, chiar în calitatea dumneavoastră de ziaristă puteți face față marilor companii media din UE? Încotro bat? Noi trebuie să fim gata pentru a intra cu fața sus în familia europeană. Acest lucru se poate întâmpla cu eforturi mari din partea noastră, a tuturor, sau repede, sau dacă ne lăsăm pe tânjeală, s-ar putea ca acest proces să dureze decenii. Vrem rapid? Facem rapid reformele, vrem peste 20-30 de ani, acționăm corespunzător.

Care ar fi un termen real?

Nimeni nu este gata să vă dea un termen real. Totul depinde de dinamica cu care sunt gata să se miște autoritățile, viteza cu care se implementează reformele și nu de dragul reformelor dar ele trebuie să fie eficiente, trebuie să mai și lucreze. În cel mai bun caz, să fim foarte harnici, străduitori, să facem reforme cu duiumul, cred că Moldova ar putea avea șanse bune probabil în 15 ani. Aceasta este o evaluare optimistă din partea mea. Evaluez 15 ani într-o situație foarte optimistă, fără cataclisme politice, fără crize economice, Moldova fiind într-o situație favorabilă pentru aceste reforme.

Sunt voci care spun că aderarea la UE nu este posibilă fără aderarea la NATO.

Spuneți-mi, vă rog, Austria este membră NATO? Nu este membră NATO. Este membră UE? Da. Iată aveți și răspunsul.

Apropos, acum câțiva ani, Igor Dodon se pronunța împotriva deschiderii unui birou diplomatic al NATO, deși experții dădeau asigurări că este un oficiu diplomatic.

Nu este un oficiu diplomatic. Este un birou de informare. Nu are statut de misiune diplomatică. Este doar un oficiu de informare al NATO?

Și de ce a fost această rezistență politică din partea socialiștilor?

Pornind de la faptul că nu sunt membru de partid, nu știu ce să vă răspund la această întrebare. Nici domnul președinte nu este membru de partid.

S-a pronunțat foarte vehement la acest subiect.

Această abordare a dus cumva la schimbarea relațiile de colaborare cu Alianța Atlanticului de Nord?

Nu, doar s-a creat o atmosferă de valuri în pahar.

Probabil opinia publică a interpretat așa, dar în realitate lucrurile au mers pe făgașul firesc. Există un Plan de Acțiuni cu Alianța Atlanticului de Nord. Republica Moldova cooperează foarte eficient în acest sens. Mai mult de atât, noi beneficiem de o groază de proiecte de susținere a consolidării securității naționale pe această filieră, Moldova participă la exerciții de menținere a păcii, exerciții umanitare, manevre de antrenament pentru militarii noștri ca membri ai operațiunii de menținere a păcii. Lucrul merge, în mod pragmatic, înainte.

În trei ani de mandat, Igor Dodon a vizitat Bruxelles-ul de două ori și a fost de peste 30 de ori în Federația Rusă, în contextul în care el este autorul frazei „și cu estul și cu vestul”. Dvs cum vedeți această relație oficială cu partenerii externi?

Atunci când vă invită doar un vecin să intrați la el sau ea la o cafea, unde mergeți? La vecinul care niciodată nu vă invită, sau mergeți la ușa care este mereu deschisă?

Deci nu a fost deschidere din partea blocului european?

Este un subiect pe care întotdeauna îl abordez cu diplomații occidentali, încercând să le spun că nu este după mine o abordare pragmatică în raport cu Republica Moldova. Este un președinte ales de către popor. Este figura principală din stat. Capitalele occidentale pot să aibă orice opinie, dar dacă vorbim despre relațiile interstatale, dialogul e în capul mesei și apropos, e unul din criteriile principale ale democrației.

Dar tot domnul Dodon a spus că guvernarea democrată l-ar fi împiedicat să facă aceste vizitei în UE, ar fi fost sunați ambasadori, i se puneau piedici pentru a se întâlni cu oficiali europeni. În ce măsură este un partid capabil să influențeze vizitele externe ale președintelui țării?

Partidul care controlează guvernarea și care nu cunoaște sau nu vrea să recunoască faptul că într-un stat instituțiile statului trebuie să coopereze între ele, se întâmplă astfel de greșeli.

Deci este o posibil un astfel de scenariu în care un partid influențează agenda politică a președintelui țării?

Vă dau exemple concrete. Vă amintiți că în noiembrie trecut, președintele a participat la ceremonia de celebrare a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Evenimentul a fost la Paris, unde au fost convocați liderii statului implicați în acel măcel de la începutul secolului 20. În luna mai, anul trecut, eu fiind deja consilier pentru politica externă a președintelui, am fost contactat de o misiune diplomatică, de aici de la Chișinău, cu întrebarea dacă Președinția a primit invitația adresată domnului președinte, să participe la acest eveniment. Marea mirare a diplomatului respectiv când eu am spus „Nu”. La care dânsul spune „Dar cum e posibil, noi am transmis de două luni, prin intermediul Ministerului de Externe și Integrării Europene”. Se trimiteau prin canale diplomatice, așa cum se obișnuiește când instituțiile statului interacționează normal, corect și erau blocate, dacă erau destinare domnului președinte, erau blocate în clădirea aceasta.

De ce nu s-a vociferat acest lucru?

Din câte îmi amintesc a spus despre acest lucru. Președinția realmente a fost blocată.

Ați fost la Bratislava, unde ați avut mai multe întrevederi, inclusiv cu omologul român, Bogdan Aurescu. După întâlnire, comunicatele emise după această întâlnire au fost diferite. Comunicatul emis de instituția noastră a fost unul standard, însă cel de la București a fost unul mai dur. Țara noastră a fost pusă sub lupa monitorizării. Cum ați simțit această întâlnire cu domnul Aurescu?

A fost o discuție, apropos, foarte caldă, ca între doi buni vecini. Sincer să fiu, am rămas și eu un pic mirat de tonalitatea comunicatului oficial emis de Ministerul Afacerilor Externe al României, dar, pe de altă parte, am zis că are și o nuanță pozitivă. Limbajul utilizat de colegii noștri din România ar duce cu gândul că, domnilor, tragem linia și începem de la o foaie curată, care este un lucru pozitiv, după mine. Dincolo de toate simpatiile și antipatiile care pot să existe la București, în raport cu actuala guvernare de la Chișinău, există relații între state ori, relațiile dintre state lasă într-o parte simpatiile personale și simpatiile de partid. Dacă este să vorbim despre relațiile între state, eu nu văd o oarecare problemă să fi existat în cooperarea dintre Republica Moldova și România la ora actuală. Noi continuăm pe aceeași șină. România este partenerul numărul unu comercial pentru Republica Moldova, este partener strategic. Dacă vă amintiți, în 2010, președinții ambelor state au semnat o declarație de parteneriat strategic. Suntem recunoscători României pentru toată asistența pe care au acordat-o Republicii Moldova, 100 de milioane grant și 150 de milioane de euro împrumut rambursabil. Adică este o sumă impunătoare, care pentru Republica Moldova are o mare valoare, nemaivorbind de proiectele pe care le implementează România în Republica Moldova, cel mai frumos exemplu fiind cele 900 de grădinițe care au fost renovate din banii contribuabilului român. Toate acestea rămân în vigoare.

Apropos, domnul Dodon, când felicita recent statul român cu Ziua României, a utiliza fraza „frații noștri români de peste Prut”. Moscova cum se uită la astfel de declarații?

Mă întrebați o chestie despre care eu habar nu am cum poate reacționa Moscova la așa ceva. Republica Moldova este un stat suveran, independent, e decizia noastră. De ce credeți că Rusia ar fi trebuit să reacționeze într-un mod negativ la această declarație a domnului președinte?

E o întrebare relevantă în contextul în care domnul Dodon are o relație mai caldă cu Federația Rusă.

Domnul Dodon are o relație caldă cu Republica Moldova. Să începem de la asta. Credeți-mă, are o relație foarte caldă când vorbim de Republica Moldova și asta e marea prioritate a președintelui.

Unirea cu România, cât de reală este? Și cum calificați mesajele partidelor unioniste de la Chișinău?

Putem discuta teoretic despre acest subiect, în cazul în care Republica Moldova va fi dezvoltată economic, social, politic, în toate domeniile, la așa un nivel, încât frontiera dintr Republica Moldova și România să devină una simbolică, trasată pe hartă. Să nu mai fie nevoie să stăm ore în șir la trecerea frontierei și așa mai departe. Când călătoriți în Uniunea Europeană și intrați în Elveția, care nu este membră UE, simțiți o diferență?

Bine, dar sunt voci, inclusiv reprezentanți ai partidelor unioniste, care văd unirea cu România o soluție pentru Republica Moldova.

Corect, pentru că e foarte comod să nu faci nimic acasă și să te culci cu capul pe pernă, în speranța că dacă mă unesc cu România sunt membru UE. Este o abordare absolut lașă, dacă vreți. Pentru că, în loc să se concentreze pe problemele din interiorul Republicii Moldova, să dezvoltăm acest stat și aici este nevoie de muncă. E mult mai ușor să iai în mână un „transparant” (n.r. pancartă) din acesta „Unire moldoveni, jos hotarul de la Prut și începi să bați mătănii în jurul monumentului Ștefan cel Mare, creând reverberații politice în jurul acestui eveniment. Și alta, e mult mai dificil să iai responsabilitatea în mâini și să încerci să demonstrezi că se poate de trăit într-o Republică Moldova dezvoltată, bine instruită, cu un sistem de sănătate bine pus la punct, nu mai rău decât în Germania, cu școli foarte bune și salarii și pensii decente. Lucrurile acestea gratis, din cer, nu cad.

Munca aceasta pare să nu ducă la nimic. Timpurile disperate cheamă la soluții disperate. Probabil acesta este unul din mesajele partidelor unioniste?

Ați urmărit procentajul exercițiilor electorale din ultimii 10-15 ani? Ați văzut, de fapt, care este girul populației pentru partidele unioniste?

Nu ar fi cazul să facem un referendum, poate?

Și dacă facem un referendum credeți că procentajul pro-unioniștilor ar fi diferit de ceea ce vedem în urma alegerilor parlamentare pentru partidele care au în programa acest scop? Una la mână. Doi la mână, e adevărat, referendumul este un instrument al democrației, dar totodată la fel de adevărat este că referendumul într-o societate slab instruită, poate fi ușor manipulat. Vă dau un exemplu. Cum credeți că s-ar fi soldat un referendum dacă Adenauer și de Gaulle, după cel de-al Doilea Război Mondial, scoteau la referendum ideea creării Uniunii Oțelului și a Cărbunelui, care au stat la baza Uniunii Europene, două țari care de secole s-au bătut între ele. Credeți că ar fi avut sorți de izbândă ideea Uniunii Europene? Lucrurile mari se fac prin politicieni vizionari, care știu ce este bine pentru țară și duc oamenii spre acest scop.

Nu este o responsabilitate prea mare să iai uneori decizii atât de importante în locul cetățenilor?

Soarta oricărui politician serios este de a avea o responsabilitate mare. Ori îți asumi această responsabilitate ori stai de o parte.

Ce limbă vorbiți?

Vorbesc româna, indiscutabil. Sunt moldovean și vorbesc româna.

Când putem să vedem lumină în conflictul transnistrean?

Conflictul transnistrean poate fi foarte rapid și ușor soluționat, dar foarte rapid. Nu știu dacă mai putem utiliza acest termen de conflict. După câte vedeți, nu s-a mai tras pe malul Nistrului din 92 încoace. A mai fost un incident acum câțiva ani, când a fost ucis un tânăr din regiunea transnistreană traversând podul pe Nistru, dar nu se trage, nu mai sunt jertfe. E un conflict care, din păcate, persistă în capurile așa-numitor lideri din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. La nivelul oamenilor de rând nu există nici un conflict. Lumea călătorește, lumea trece peste așa-numita linie administrativă dintre partea noastră și regiunea transnistreană. Singurul loc în care mai există acest conflict este în capul acestor lideri care insistă pe continuarea conflictului. Pentru că, dacă, se schimbă lucrurile și se reintegrează țara, apar semne de întrebare dacă mai sunt lideri.

Ați spus că se rezolvă ușor conflictul. Cum?

În situația în care ne așezăm și găsim soluția, în primul rând noi, aici la Chișinău. Trebuie să atingem un consens național, ce vrem noi și cum vedem soluționarea acestui conflict, care este statutul pe care suntem gata să-l oferim regiunii transnistrene într-o Moldovă reintegrată și abia după ce atingem un consens național și știm exact ce vrem, după aia propunem viziunea noastră partenerilor internaționali, care apropos sunt și parte a formatului 5+2. În urma consultărilor cu partenerii internaționali, dacă găsim un numitor comun în raport cu viziunea, repet, în consens la nivel național, se rezolvă în doi timpi și trei mișcări. Problema este la Chișinău, că noi, nicidecum, din '92 încoace nu putem ajunge la un consens, cum procedăm, cumf acem, care este viziunea noastră. Unii susțin că oferim un model, alții, radicali, consideră că, în general, nu avem nevoie de regiunea transnistreană și e cazul să punem hotarul definitiv pe Nistru. Evident că eu, în calitatea mea actuală, sunt ferm convins că reintegrarea țării trebuie să fie obiectivul numărul unu național, dar și internațional pentru Republica Moldova. Sunt convins că prelungirea acestui conflict, nesoluționarea lui din ‘92 încoace face imposibilă și dezvoltarea economică a țării.

Neutralitatea țării este o dorință a Chișinăului sau este o condiție impusă de Federația Rusă sau alți parteneri externi?

Mă tem că este un preț pe care trebuie să-l achităm, alternativa ar fi pierderea teritoriilor.

Pe lângă stipularea în Constituție, ce altceva ar putea face Republica Moldova pentru a da asigurarea de neutralitate?

Cât de simplu poate fi modificată Constituția Republicii Moldova de către politicieni? Destul de simplu. Și atunci care este credibilitatea acestui articol în Constituție?

Atunci la ce acțiuni mai poate recurge Republica Moldova?

Noi am putea să fim credibili în ceea ce privește neutralitatea militară a țării doar în condiția în care reușim să identificăm modelul, pentru că există o multitudine de modele atât în spațiul european, cât și global, de neutralitate recunoscută internațional. Noi, țin să vă anunț, ne-am autodeclarat neutri, și nimeni nu dă doi bani pe neutralitatea noastră autodeclarată. Respectiv, trebuie să încercăm să fim credibili cu acest statut și să obținem și o recunoaștere internațională a acestui statut. Și aici e marea problemă.

Dați-ne un exemplu de o țară, la care Republica Moldova s-ar putea alinia. O țară neutră.

După mine, noi nu avem o situație sută la sută identică, dar foarte apropiată de ceea ce a fost în Austria după al doilea Război Mondial. Austria, după cum am mai spus, este o țară neutră. În 1955, Austria a fost eliberată de armata sovietică tocmai în urma semnării tratatului de neutralitate a țării. Și dacă vă uitați la ziua națională a Austriei, veți constata că ziua națională a Austriei, este ziua în care s-a semnat acest tratat de neutralitate. Și, după cum spuneam, Austria este o țară neutră recunoscută internațional și, după mine, n-o duce rău. Membră UE, dar din punct de vedere militar - neutră.

Ce alte exemple mai sunt?

Finlanda, Suedia, nemaivorbind de exemplul numărul 1, Elveția, care are o tradiție de neutralitate de 300 de ani, dacă nu mai mult. Deci sunt diferite modele care pot fi luate în considerație și trebuie să identificăm modelul care s-ar plia cel mai bine pe exemplul Republicii Moldova. Nu trebuie să inventăm bicicleta. Credeți-mă, sunt oameni mult mai deștepți care demult au făcut lucrul acesta. Am preluat experiența altora și am încercat. Am văzut, merge, nu merge în cazul nostru.

Dar ar putea fi preluat acest exemplu la noi acasă?

Dacă vrem să reintegrăm țara și să vedem Republica Moldova fără prezența trupelor străine și a munițiilor, atunci, eu cred că acesta este lucrul la care trebuie să ne gândim cel mai serios, pentru că avem două alternative: sau acceptăm un statut de neutralitate recunoscut internațional, sau vom avea acest conflict nesoluționat încă mulți ani înainte. Și atunci trebuie să vedem foarte pragmatic. Trebuie să privim lucrurile cu ochii deschiși, nu să ne îmbătăm cu apă chioară și să visăm la nu știu ce soluții miraculoase. Asta-i situația, astea sunt soluțiile. Eu nu văd o a treia soluție în cazul acesta.

Când, totuși, Chișinăul ar putea spera la o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul țării?

Când vom reuși să obținem o recunoaștere a statutului nostru de neutralitate. Trecând de la caracterul autodeclarat pe care îl avem acuma la un caracter internațional recunoscut al neutralității noastre.

Am înțeles că mergeți la Kiev în curând. Relația cu Ucraina, în ultimii ani, a rămas și ea în umbră puțin. Cum aveți de gând să o reanimați?

Din contra, în ultimii ani a fost o relație foarte bună cu Ucraina. Au fost șefi de guverne, merge domnul prim-ministru mâine la Kiev și are întâlnire cu omologul său din Ucraina. Va fi și o întâlnire cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Plus că e și o ocazie foarte bună. Este vorba de reuniunea prim-miniștrilor statelor membre GUAM, Georgia, Ucraina, Azerbaijan, Moldova.

Deci avem o relație bună cu Ucraina?

Tocmai când discutam despre relațiile cu România, încercam să vă spun că noi suntem condamnați să avem relații bune cu vecinii noștri, în sensul pozitiv al acestui cuvânt și nu avem alte soluții decât să menținem niște relații bune cu vecinii noștri.

În marja vizitei în Ucraina, nu pot să nu vă întreb: A cui este Crimeea?

Vă răspund cu textul negrul pe alb pe care l-a transmis președintele Dodon omologului ucrainean cu ocazia zilei naționale a Ucrainei în august, curent: „Republica Moldova întotdeauna a susținut, susține și va continua să susțină integritatea teritorială a Ucrainei, în limita frontierelor internațional recunoscute”. Punct. Eu v-am expus poziția oficială a statului Republica Moldova.

Opinia dumneavoastră nu o putem cere, ca cetățean?

Eu tocmai am expus și poziția mea personală.

Deci, coincide cu cea a statului?

Absolut!

Cum apreciați activitatea fostului ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu?

Noi suntem foarte buni prieteni cu Nicu Popescu și ne cunoaștem cred că de 15 ani, dacă nu mai mult. Îl stimez foarte mult. Este un profesionist în ceea ce face și i-am admirat felul în care a activat în acest cabinet.

Considerați că Guvernul Sandu a fost demis pe bună dreptate? Și în general, 5 luni pentru un Guvern este de ajuns pentru a se manifesta?

Dacă de muncit ca la carte, e suficient de livrat ceva.

Și a livrat, în opinia dumneavoastră?

Pe alocuri da, pe alocuri nu prea. Dacă intrăm în discuții referitor la succesele și insuccesele Guvernului Sandu… Credeți-mă, nu vreau să intru în discuții pe subiecte de politică internă pentru că mă depășește, dacă vreți un specialist pe politica externă, nu internă. Dar pot să spun un singur lucru: s-au făcut greșeli. Și s-au făcut greșeli strategice. Și eu deseori, urmărind ce se întâmplă, mă întrebam cine este oare consilierul din umbră care îi șoptea Maiei Sandu ce să facă pentru că făcea, după mine, niște lucruri absolut greșite și vă dau un exemplu: evident că în orice țară, când vine o nouă guvernare, se schimbă miniștrii. Până a veni Guvernul Sandu la guvernare, secretarii de stat erau funcționari publici. Ce se întâmplă? Se schimbă legea, se scoate statutul de funcționar public la secretarii de stat, se trece în categoria funcție de demnitate publică și se numesc pe criterii politice și au ras și al doilea nivel, or acela era cel mai profesionist. Dincolo de faptul că unii din foștii secretari de stat îmbrăcau gecile albastre cu oanumită siglă de partid pe piept și se pozau în campania electorală din februarie, erau alții care își făceau lucrul bine. Și iată aici, ei ar fi trebuit să fie păstrați.

Bine, dar cum îi selectăm? Cum facem diferența dintre cei care erau loiali partidului și ceilalți?

Cei care au fost până la Maia Sandu, au abuzat de funcționarii publici în calitate de secretar de stat. I-au folosit, cu alte cuvinte în scopuri propagandistice de partid, ceea ce a fost nu chiar legal.

Și cum ne asigurăm ca acest lucru să nu se mai întâmple?

Guvernul care a venit în iunie, trebuia pur și simplu să respecte legea și să-i lase să funcționeze și să-și aducă valoarea în calitatea lor care erau. Dar pentru că s-a ras nivelul de miniștri care evident se schimbă odată cu schimbarea guvernului, dar s-a ajuns și la curățarea nivelului doi, acest lucru a derivat în mari probleme în ministerele pe care doamna prim-ministră a trebuit să le gestioneze. Eu m-am dat cu părerea doar la un element pe care l-am considerat greșit.

Care va fi abordarea față de diasporă? Dacă tot am vorbit de Guvernul Sandu, am observat fenomenul de reîntoarcere a unor reprezentanți ai diasporei acasă pentru a se implica în activitățile Guvernului. Dumneavoastră ce abordare veți avea cu cetățenii din afara hotarelor țării?

Diaspora noastră este acea valoare, pentru care trebuie să depunem un efort enorm ca să o convingem să revină acasă și nu doar verbal să le povestim cât de bine e să revină acasă, dar să le creem condiții ca ei într-adevăr să știe că revenind acasă, cu dramul ăla de economii, pe care l-au făcut muncind din greu, în afara țării, departe de copii, de familie, de părinți, să fie siguri că investind în micile afaceri pe care vor să și le deschidă în toate raioanele, orășelele, Chișinău, Bălți, Cahul, vor fi protejate de o justiție independentă. Și iarăși revenim la elementul de bază: avem nevoie de justiție, și, credeți-mă, nu văd niciun impediment pentru actualul Guvern ca să ducă până la capăt această reformă a Justiției, pentru că, credeți-mă, sunt și eu sătul până peste gât de corupția care domină în sistemul judiciar. Dacă se ajunge la situații absolut hilare în jurisprudența noastră... Dacă nu mă-nșel, cineva chiar din politicieni dădea exemplu că se ajunge acolo încât dimineața vine o parte la proces și primește câștig de cauză, seara vine a doua parte la proces și primește aceeași decizie de câștig de cauză. Cum e posibil așa ceva?

Bine, dar schimbarea Guvernului Sandu a survenit într-un moment crucial pentru reforma Justiției. De ce? Dacă tot se vorbește că este atât de importantă.

Pentru că nu nu s-a mers… Bine, hai să reformulez un pic. Tare-mi vine să spun „rânza moldovanului”. Încăpățânare. Asumarea responsabilității a unui Guvern…

Dar nu este un lucru nemaiauzit.

Nu este un lucru nemaiauzit, dar este un lucru nemaiauzit să se insiste pe o astfel de asumare știind foarte bine că nu este tocmai legală. Aici era marea problemă. Unu la mână. Doi la mână, era vorba de o coaliție. Nu poți, fiind membru a unei coaliții, să ieși public și să declari ceva fără să te consulți în prealabil cu partenerii de coaliție. Sunt o multitudine de țări unde guvernele sunt de coaliție. Credeți-mă, în Germania se ajunge la discuții nocturne în coaliție pentru a ajunge la un compromis pe un anumit subiect sau altul, dar întotdeauna se iese și se exprimă voința coaliției. Nimeni nu-și permite luxul pur și simplu să iasă și să spună „da eu vreau așa”.

De acord. Dar, aici se creează impresia că a fost o măsură disperată în situația în care s-a observat ingerința unui factor extern într-un concurs care se dorea a fi …

Care factor extern?

Ingerința politică în concursul pentru selectarea procurorului general.

Care a fost ingerința externă într-o comisie care a fost selectată de ministerul Justiției, care a fost cap-coadă organizată de ministerul Justiției, care era controlat de către prim-ministru, care era din Blocul ACUM?

Dar, totuși, instituțiile își deleagă reprezentanții, care până la urmă, oferă punctaj disproporționat.

Cum poate un membru al unei comisii care nu-i din două persoane, să influențeze o ditamai comisie?

S-a vrut să se meargă pe transparență până la capăt.

Nu vi se pare că argumentul ăsta a fost cam tras de păr? Nu cred că o persoană care face parte dintr-o comisie din mai multe persoane, să poată avea puterea încât să influențeze deciziile unei întregi comisii. Nu cred. Nu-i posibil așa ceva.

Bine, să revenim la diasporă. Totuși, cum aveți de gând să mențineți această comunicare? Și, apropo, ce alte vizite aveți planificate?

După asta domnul prim-ministru merge la Strasbourg și va avea o discuție la Consiliul Europei atât cu Secretarul General al Consiliului Europei, cât și cu Președintele Comisiei de la Veneția pentru democrație prin drept, domnul Gianni Buquicchio, care, apropo, urmează să vină la Chișinău curând. Și iarăși, prioritatea numărul 1, reforma Justiției. După care, din câte cunosc agenda domnului prim-ministru, el urmează să meargă la Reuniunea prim-miniștrilor Central-Europeni la Roma săptămâna viitoare.

În SUA planificați? Și, apropo, când vom avea un ambasador în SUA?

Va fi. Nu foarte curând, dar în curând va fi.

Aveți și o candidatură deja?

Da, se discută. Ca și în alte capitale, unde urmează să face rotația șefilor misiunilor. Suntem acum în pragul unui exercițiu foarte complicat de a schimba ambasadorii cărora le-a expirat mandatul și trebuie să revină în centrală pentru a-și continua activitatea diplomatică și trebuie identificate persoane care vor face față în noile poziții din capitalele în care urmează să meargă.

---