Republica Moldova, una dintre revelațiile PISA 2018: Țara noastră a înregistrat al doilea cel mai mare salt în scorul la citire/lectură, dintre toate cele 79 de state testate, iar la Științe a întrecut România

Republica Moldova a fost dată exemplu de evoluție în prezentarea Rezultatelor PISA 2018 de către Angel Gurría, Secretarul general al Organizației pentru Coooperare și Dezvoltare Economică (OECD). „Îmbunătățiri remarcabile au fost mai ales în state care sunt sub media OECD, dar care își îmbunătățesc rezultatele foarte rapid: Albania, Republica Moldova, Peru și Qatar”, a spus acesta cu ocazia prezentării rezultatelor. Moldova a înregistrat al doilea cel mai mare salt în scorul la citire/lectură între 2009 și 2018, dintre toate cele 79 de state testate, iar la Științe a întrecut România, transmite edupedu.ro.

Foto: UNIMEDIA

În ultimul deceniu, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative la testele PISA. Rezultatele PISA 2018 arată că Republica Moldova este una din cele 4 țări care au reușit să scadă, cu peste 10%, numărul analfabeților funcțional (elevilor care nu ating nivelul minim de competență la citire/lectură).

principalele punctaje ale RM / Sursa:edupedu.ro

Saltul făcut în scorul obținut de Republica Moldova este al doilea cel mai mare dintre toate statele care au participat la testare. Astfel, față de 2009, scorul din 2018 a crescut cu 36 de puncte la citire. În cazul României acest scor a crescut cu doar 3 puncte. Moldova a avut mai mulți elevi testați decât România – 5.367 de elevi în vârsta de 15 ani din totalul de 30.000, față de 5.075 de elevi în România, dintr-un total de 171.685 aflați în școală. Numărul școlilor participante a fost mai mare: 236 în Moldova, versus 170 la noi.

La fel ca și România, aceste teste nu au avut legătură directă cu curriculumul școlar din Republica Moldova, ci mai curând au fost bazate pe competențe, fiind comparabile la nivel internațional.

edupedu.ro / Sursa:edupedu.ro

Cu toate acestea, 43% de elevi din Republica Moldova nu ating nivelul minim de competență la domeniile citire/lectură și la științe, față de 41, respectiv 44% în România. La matematică, pragul analfabetismului funcțional este la 50%, în comparație cu 47% în România.

În medie, în rândul țărilor OECD aproximativ 23% de elevi nu ating nivelul minim de competență la citire/lectură, științe sau matematică.

edupedu.ro / Sursa:edupedu.ro
edupedu.ro / Sursa:edupedu.ro

Remarcabil este și Raportul făcut de Ministerul Educației din Republica Moldova. În timp ce în Romania cercetătoarea Simona Velea de la Institutul de Științe ale Educației, coordonatoarea pe România a testării PISA 2018 (national project manager) a expus în conferință de presă cu ministrul Educației Monica Anisie (conferință organizată ad-hoc, în care ministrul a spus că nu i-au fost aduse la cunoștință rezultatele din timp de către cercetătorii IȘE, ci le-a aflat din presă în ziua lansării) o prezentare succintă în Power Point a câtorva concluzii, fără să existe nicio prelucrare în profunzime a datelor, nicio atenție la detalii, nicio nuanță care să arate interesul specialiștilor în științele educației de a decripta și prezenta publicului sau experților aceste rezultate.

În Republica Moldova Raportul propriu al ministerului cu ”Rezultatele PISA 2018” a fost lansat în ziua lansării rezultatelor la nivel mondial – 3 decembrie – într-o conferință la care ministrul Educației a lansat rezultatele și la care a fost și un reprezentant al OECD. Raportul are 176 de pagini de informații, interpretări și date valoroase despre sistemul de învățământ și cum e el oglindit de testele PISA.


Pub