Doi bărbați din Bălți riscă până la șapte ani de închisoare, pentru că ar fi încercat, prin șantaj, să obțină 5000 de euro

Un bărbat în vârstă 65 de ani împreună cu o altă persoană de 36 de ani, ambii originari din municipiului Bălți, reținuți de către oamenii legii , pentru că ar fi șantajat o altă persoană, cu scopul de a obține 5000 de euro din partea acesteia, nejustificat.

Foto: http://procuratura.md/

Potrivit Procuraturii Generale, măsurile procesual-penale au fost precedate de documentarea celor doi pe parcursul a trei luni.

Ulterior, au avut loc percheziții la domiciliile și mijloacele de transport ale acestora, unde au fost ridicată prima tranșă a banilor estorcați de la victimă, suma de 15.000 lei.

De asemenea, au fost ridicate și alte bunuri care prezintă interes pentru cauza penală.

Prin urmare, la data de 10 decembrie, unul dintre suspecți a fost reținut, iar în privința altuia investigațiile continuă.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.


Pub