16:20:30 23.04.2024
Stiri

Violența asupra profesorilor din partea elevilor sau părinților urmează a fi SANCȚIONATĂ: Amenzi de zeci de mii de lei sau chiar ÎNCHISOARE

Social 11.12.2019 15:35 Vizualizări2342 Autor: Ziarul National
Violența asupra profesorilor din partea elevilor sau părinților urmează a fi SANCȚIONATĂ: Amenzi de zeci de mii de lei sau chiar ÎNCHISOARE
Poză simbol


Violența asupra profesorilor din partea elevilor sau părinților urmează a fi sancționată dur în R. Moldova, după ce autoritățile au înregistrat tot mai multe cazuri de acest fel în ultimii ani.

Parlamentul ar putea aproba completări la Codul Educației, Codul penal și Codul contravențional, potrivit cărora acțiunile de violență asupra cadrelor didactice vor fi calificate ca fiind acțiuni de huliganism și vor fi pedepsite cu amenzi de până la 68 000 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

Totodată, acțiunile de huliganism nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a personalului didactic, vor fi sancționate cu amenzi de până la 3 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore.

Modificările la Codul Educației obligă cadrele didactice să comunice imediat despre orice caz suspect sau confirmat de abuz, violență fizică sau verbală asupra lor sau a colegilor din partea elevilor, studenților, părinților și altor persoane. Totodată, elevii și părinții vor fi obligați să manifeste respect față de cadrele didactice, să nu admită cazuri de violență și să comunice orice caz suspect sau confirmat de violență.

Comisia juridică, numiri și imunități a avizat astăzi aceste modificări, iar proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md