ONG-urile de media solicită deputaților să adopte pachetul legislativ pentru îmbunătățirea activității mass-media

Anticoruptie.md
11/12/2019

Organizațiile neguvernamentale de media solicită deputaților din actuala legislatură să adopte, cât mai curând, proiectul de modificare și completare a celor șapte legi care vizează direct sau indirect activitatea mass-media. Proiectul, elaborat în cadrul Grupului parlamentar privind îmbunătățirea legislației mass-media, și înregistrat în Parlament pe 26 iulie 2018, nu a fost discutat până în prezent.

Pachetul de legi include modificări la Legea privind accesul la informație, Legea cu privire la libertatea de exprimare, Legea privind protecția datelor cu caracter personal, Legea cu privire la petiționare, Codul contravențional, Legea cu privire la secretul de stat și Legea presei. Amendamentele au drept scop ameliorarea situației din domeniul mediatic și crearea unor condiții de lucru mai bune pentru jurnaliști.

Astfel, proiectul de lege prevede reducerea termenului de furnizare a informațiilor de interes public către solicitanți, oferirea unor facilități la capitolul prelucrării datelor cu caracter personal pentru instituțiile mass-media, definirea noțiunii de informație de interes public și extinderea listei de furnizori ai acestor informații, modificarea unor prevederi cu privire la secretul de stat, introducerea registrului public al mass-media etc.

Anticoruptie.md
11/12/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii