(video) Noi detalii despre perchezițiile de la Primărie și ASP: Patru persoane, printre și care o şefă de direcţie, reţinute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore

Noi detalii despre perchezițiile efectuate de ofițerii CNA și procurorii anticorupție în cadrul unor dosare pornite pentru fapte de corupție. Astfel, în urma descinderilor, şefa Direcţiei Patrimoniu din cadrul Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului municipal Chişinău, doi reprezentanţi ai Agenţiei din Chişinău Capitalimobil” SRL şi un funcţionar al Serviciului Cadastral Teritorial Chişinău al Agenţiei Servicii Publice au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit CNA, șefa Direcției Generale economie, reforme și relații Patrimoniale din cadrul Primăriei Chișinău, Maria Oneșciuc, doi reprezentanţi ai unei agenţii imobiliare, dar şi un angajat al Agenţiei Servicii Publice sunt bănuiţi că ar fi pretins bani de la persoane fizice şi juridice pentru soluţionarea diferitor probleme ce ţin de competenţa Primăriei sau a serviciilor cadastrale.

Potrivit materialelor cauzelor, şefa Direcţiei Patrimoniu Municipal din cadrul Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului municipal Chişinău este suspectată că ar fi pretins sistematic diferite sume de bani de la persoane fizice şi juridice, pentru a urgenta eliberarea unor acte cu privire la prelungirea relaţiilor contractuale de locaţiune privind exploatarea încăperilor nelocative din Chişinău.

În aceleaşi dosare, sunt bănuiţi şi factori de decizie ai „Agenţiei din Chişinău Capitalimobil” - întreprindere desemnată de către Consiliul municipal Chişinău drept responsabilă de organizarea licitaţiilor publice pentru obţinerea dreptului de arendă asupra terenurilor şi spaţiilor nelocative din mun. Chişinău. Astfel, folosindu-se de situaţia şi statutul pe care-l deţineau, reprezentanţii Agenţiei pretindeau şi primeau de la persoane fizice şi juridice mijloace financiare pentru a influenta persoane publice din cadrul Primăriei Chişinău şi Serviciului Cadastral Teritorial să adopte acte de recepţie finală a obiectivelor şi să aprobe actele pentru vânzarea, fără expunere la licitaţie, a bunurilor imobile.

În urma percheziţiilor din această dimineaţă au fost reţinuţi: şefa Direcţiei Patrimoniu din cadrul Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a Consiliului municipal Chişinău, doi reprezentanţi ai Agenţiei din Chişinău Capitalimobil” SRL şi un funcţionar al Serviciului Cadastral Teritorial Chişinău al Agenţiei Servicii Publice. Persoanele au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Urmărirea penală pe cazul dat a fost pornită în luna septembrie 2019, persoanele fiind cercetate pentru abuz în serviciu, corupere activă, pasivă şi trafic de influenţă.


Pub