Fostul deputat Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională

MG_0193-920×613-920×613

Fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională prin Interpol. Procuratura Anticorupție a trimis cererea de includere a acestuia în lista persoanelor anunțate în căutare internațională, iar la data de 9 decembrie, Interpol a acceptat cererea și l-a anunțat pe fostul deputat în căutare internațională. Informația a fost confirmată pentru diez.md de ofițera de presă a IGP, Mariana Bețivu.

Judecătoria Chișinău a emis la data de 27 septembrie un mandat de arest pe numele fostului deputat al Partidului Democrat Constantin Țuțu. Acesta este cercetat pentru trafic de influență.

Potrivit investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, învinuitul a pretins și a primit suma de 20 de mii de euro pentru ca să influențeze procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, astfel încât să nu prelungească termenul arestului preventiv în privința unei persoane.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu amendă de până la 300 de mii de lei sau pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la șapte ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente