/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Raportul trimis de Dumitru Robu la Parlament privind frauda bancară. În dosarul lui Plahotniuc s-au cerut informații din Singapore și Hong Kong

10 decembrie 2019, ora 11:26

Deputatul Chiril Moțpan a făcut public raportul trimis la Parlament de către fostul procuror general interimar Dumitru Robu ce vizează devalizarea sistemului bancar.Potrivit documentului, Procuratura Anticorupţie are în gestiune mai multe cauze penale, care pot fi atribuite la acest subiect.

Cea mai relevantă după conţinut şi volumul de lucru este o o cauză inițiată încă în 2014 pe faptul abuzului de serviciu, comis de factorii de decizie ai băncilor comerciale „Banca de Economii” și „Banca Socială”.

La această cauză au fost conexate alte 31 de dosare penale, pornite pentru escrocherie, delapidarea averii străine, dobândirii creditelor prin înşelăciune, încălcarea regulilor de creditare, gestionarea frauduloasă a băncilor, obstrucţionarea supravegherii bancare, spălării banilor, evaziunii fiscale, în proporţii deosebit de mari şi neglijenţa în serviciu.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii efectuate, din iulie 2019 au fost:
– recunoscute în calitate de bănuiţi 7 persoane juridice şi 7 persoane fizice;
– puse sub învinuire şi audiate în calitate de învinuiţi 3 persoane juridice şi 27 persoane fizice (inclusiv, 3 deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova).
– audieri în calitate de martori – 33 persoane.
– efectuate percheziţii – 31 locaţii.
– dispuse măsuri speciale de investigaţii – 23.
– trimise comisii rogatorii de asistenţă juridică internaţională în Letonia, Austria, Israel, Federaţia Rusă, Cipru, Estonia, Germania, Elveţia, Franţa, Emiratele Arabe Unite, Lichtenstein – 11 ţări.
– ridicări de documente şi obiecte -51.
– examinate documente şi obiecte – 15.
– participări în instanţa de judecată, inclusiv, privind examinarea contestaţiilor în ordinea art.313 din Codul procedură penală – 79.
– demersuri, delegaţii, solicitări – 187”, precizează în raport Dumitru Robu.

Cel de-al doilea dosar, care a fost inițiat în septembrie 2019 pe faptul spălării banilor în proporţii deosebit de mari, îl vizează pe Vladimir Plahotniuc.

„În prima speţă, în perioada 01.06.2013 – 01.03.2014, Vladimir Plahotniuc, în calitate de beneficiar final al companiilor „LONGFORD PARTENERS LTD”, „INTROSTYLE SOLUTION LTD”, „ROWALLAN OVERSEAS SA”, „NOBIL AIR LIMITED”, a recepţionat şi beneficiat de mijloacele financiare în sumă totală de aproximativ 18,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro  despre care cunoştea cu certitudine că provin din surse ilicite fiind obţinute din creditele bancare neperformante acordate de către „Banca de Economii”, „Unibank” și „Banca Socială”, societăţilor comerciale: SRL DUFREMOL, SRL INFOTON COM, SRL LAVIMA IMPEX, SRL MOLDCLASSICA INTERNATIONAL, SRL DECIFIN GRUP, SRL ELCOMET PRIM, SRL UNIVET INVEST, etc.

În a doua speţă, compania nerezidentă „TUKUMAAN LIMITED” a cărui beneficiar este Vladimir Plahotniuc a primit sub formă de împrumut mijloacele băneşti recepţionate de către „RASTEL EUROPEAN TRADE CORP”, în sumă totală de 7,9 milioane de dolari și 257 mii de euro ce provin din spălarea de bani denumită convenţional „Landromatul rusesc”, se mai spune în raportul prezentat la Parlament.

Vladimir Plahotniuc a fost pus sub învinuire, în contumacie și a fost a fost emis mandat de arest pe numele lui pentru un termen de 30 zile şi dispuse investigaţii în vederea căutării acestuia. Deocamdată, Interpolul nu a decis dacă îl va anunța în căutare internațională.

„În cadrul acestei cauze penale, membrii grupului de urmărire penală, au întreprins următoarele:
– recunoaşterea şi audierea în calitate de bănuiţi – 6 persoane.
– punerea sub învinuire – 2 persoane.
– audieri în calitate de martori – 8 persoane.
– efectuate percheziţii – 5 locaţii.
– dispuse măsuri speciale de investigaţii – 7.
– trimise comisii rogatorii de asistenţă juridică internaţională în Letonia, Romania, Emiratele Arabe Unite, Singapore, Hong Kong – 5 ţări.
– ridicări de documente şi obiecte – 15.
– examinate documente şi obiecte – 10.
– participări în instanţa de judecată, inclusiv, examinarea contestaţiilor în ordinea art.313 din Codul procedură penală -31.
– demersuri, delegaţii, solicitări – 34.

Dumitru Robu a mai anunțat că Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie a aplicat sechestru asupra unor bunuri în valoare de 127 1.190.180.980 lei.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram