image
Sursa foto: Getty Images

Top 5 cele mai titrate echipe din cele mai puternice campionate ale lumii

Real Madrid, Manchester United, Liverpool, Bayern sau FC Barcelona sunt echipele la care se raporteaza toata lumea cand vine vorba despre campionatele cele mai puternice ale lumii.

Dar, cum arata top 5 cele mai titrate echipe din Spania, Italia, Anglia, Franta si Germania? Ei bine, in acest top exista cateva aparitii surpriza, la care poate prea putina lume se gandeste. Le vom descoperi in continuare, în cele ce urmează.

Top 5 echipe din Premier League

Manchester United este într-adevăr cea mai titrată echipă din Albion. La nivel intern, United a cucerit 20 de titluri de campioană şi a terminat de 16 ori pe poziţia secundă. Liverpool este a doua, cu 18 titluri de campioană a Angliei şi nu mai puţin de 14 locuri doi. Arsenal se clasează pe locul 3, cu 13 titluri de campioană a Angliei, ultimul cucerit însă în 2003-2004. Ei bine, de aici, lucrurile se schimbă. Chelsea, Tottenham sau Manchester City, forţe ale actualului campionat britanic sunt depăşite de Everton şi Aston Villa! Everton are 9 titluri de campioană şi 7 locuri doi in istoria campionatului englez. Villa o urmează cu 7 titluri de campioană şi 10 locuri 2! Chelsea e abia pe locul 8, iar Tottenham ocupă doar locul 16.

Top 5 echipe din La Liga

Real Madrid este lider autoritar cu 33 de titluri câştigate in istoria La Liga. "Albii" au terminat de 23 de ori pe poziţia secundă. FC Barcelona, marea rivală pe care Real o va intâlni pe 18 decembrie, în direct la Telekom Sport ocupă locul 2 în clasamentul istoric cu 26 de titluri de campioană a Spaniei şi 25 de locuri 2. Atletico Madrid este a treia echipă a Spaniei cu 10 titluri de campioană, în timp ce Athletic Bilbao este formaţia de pe locul 4, cu 8 titluri de campioană şi alte 7 locuri 2 in istoria campionatului iberic. Valencia ar fi teoretic a cincea formaţie din clasamentul all time cu 6 titluri de campioană în Spania.

Top 5 echipe din Serie A

Diferenţe neaşteptat de mari în Italia, acolo unde Juventus leagă succes după succes din 2011-2012 încoace. Piemontezii au 35 de titluri în Serie A, la distanţă mare de locul doi, care pare împărţit frăţeşte de rivalele locale, Inter şi AC Milan, cu câte 18 titluri. Ionuţ Andrei Radu joacă la a patra cea mai titrată formaţie din Serie A, pentru că Genoa a câştigat 9 titluri în Italia! E drept, ultimul a fost dobândit în sezonul 1923-1924. A cincea formaţie din campionatul italian, ca plamares, este FC Torino.

Top 5 echipe din Ligue 1

Dacă aveai senzaţia că PSG este marea forţă a campionatului francez, ei bine, acest lucru se datorează ultimilor 6-7 ani, când gruparea din Capitală a cucerit 6 titluri de campioană. Dar, PSG nu este cea mai titrată echipă la nivel intern. Acest loc de cinste îi revine lui Olympique Marseille, care a cucerit de 10 ori titlul şi a terminat de 12 ori pe locul 2. Saint Etienne este a doua, tot cu 10 titluri de campioană, dar cu doar 3 locuri 2 in istoria sa. PSG e abia a treia, dar probabil că hegemonia sa va continua în aceşti ani. Locul 4 este împărţit de Monaco şi Nantes, fiecare cu câte 8 titluri şi 7 locuri 2, în timp ce Olympique Lyon e a cincea cu 7 titluri de campioană a Franţei.

Top 5 echipe din Bundesliga

Supremaţia lui Bayern Munchen este evidentă şi incontestabilă. Bavarezii au 29 de titluri de campioană şi 10 locuri 2 în istoria lor. Te gândeşti la Borussia Dortmund pentru locul 2, nu-i aşa? Ei bine, a doua cea mai titrata echipă din Germania la nivel intern este FC Nurnberg cu 9 titluri de campioană şi 3 locuri doi! Dortmund e a treia, cu 8 titluri de campioană a Germaniei, în timp ce rivala regională, Schalke e pe locul 4 cu 7 titluri. Pe locul 5 se situează SV Hamburg, cu 6 titluri de campioană.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: