(video) Deputați, despre o evenutală anulare a Legii antipropagandă: „Republica Moldova va fi și mai mult ancorată în mecanismul de propagandă externă”

În ultimele zile, presa a scris că fracțiunea PSRM ar pregăti anularea din Codul Audiovizualului a unor prevederi care anterior interziceau propaganda rusă în spațiul mediatic din Republica Moldova. Deputatul socialist Adrian Lebedischi spune că anul viitor va fi reexaminat Codul Audiovizualului, însă nu a specificat dacă aceasta va viza și prevederile referitoare la propaganda rusă. Deputații Blocului ACUM, dar și fracțiunea PD, autoarea inițiativei din 2018, se declară împotriva anulării prevederilor.

Foto: UNIMEDIA

„Noi avem în plan pentru anul viitor să reexaminăm Codul media audiovizual, pentru că sunt multe erori admise. De aceea vom examina, care vor fi propunerile, până la urmă vom vedea. Nu există o lege antipropagandă”, a declarat Adrian Lebedinschi, șeful Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

„Ce părere am? Despre lege, pozitivă, despre inițiativa socialiștilor, părere negativă. Eu cred că legea trebuie să rămână în vigoare. Propaganda, fie externe, fie internă, este una nocivă pentru Republica Moldova. Vreau să văd cum ar vota democrații”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari.

„Este un proiect de lege care a fost înaintat și aprobat la inițiativa Partidului Democrat. Desigur că vom discuta, dar nu vedem oportunitatea acestui proiect. A fost inițiativa Partidului Democrat. Nu văd de ce PD ar trebui să-și schimbe acum atitudea pe care a avut-o în acest sens”, a spus și președintele PD Pavel Filip.

„Atâta lucru bun a făcut și PD cât au fost în Parlament, prin votarea acestei legi antipropoagandă. Republica Moldova are o mare problemă în ceea ce privește propaganda din exterior. Nu este mai puțină și propaganda din interior. Atunci când au fost făcute modificările, au avut ca obiectiv anume emisiunile politico-analitice să fie de producție autohtonă. În cazul în care se va anula această prevedere din Codul serviciilor audovizuale, e clar că Republica Moldova va fi și mai mult ancorată în mecanismul de propagandă externă”, a declarat și deputatul ACUM Lilian Carp.

Potrivit Legii pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului, promulgată în 2018, în Codul audiovizualului sunt incluse noi norme prin care se asigură protecția persoanelor, societății și a statului de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și neadmiterii provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

La fel, este prevăzută transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.


Pub