125 de mii de locuitori din regiunile separatiste din estul Ucrainei au devenit cetățeni ai Rusiei. Alte 35 de mii de cereri sunt în așteptare

Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de rebeli în estul Ucrainei, a comunicat luni ministrul de interne rus Vladimir Kolokolţev, transmite dpa.

Foto: https://www.rbc.ru/

„Mai mult de 160.000 de cereri au fost primite în centre din regiunea Rostov”, a declarat Kolokolţev, potrivit unui comunicat difuzat de ministerul său.

„Cetăţenia le-a fost deja acordată unui număr de 125.000 de solicitanţi”, a precizat ministrul rus.

Anunţul survine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Vladimir Zelenski au programată luni, la Paris, prima lor întrevedere, sub o mediere franco-germană, pentru a relansa negocierile de pace în privinţa estului Ucrainei, unde războiul dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi, început în urmă cu peste cinci ani, a făcut peste 13.000 de morţi, citează Agerpres.

Putin a semnat în aprilie un decret ce instituie o procedură simplificată ce le permite locuitorilor din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk să primească paşaport rusesc.


Pub