Partidul Liberal cere anularea alegerilor locale din Chișinău
Politic 9 decembrie 2019, 15:50 | 1881

Liberalii cer anularea alegerilor locale din Chișinău, la peste o lună de la cel de-al doilea tur de scrutin. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către președintele PL, Dorin Chirtoacă. Motivul invocat de fostul primar al municipiului Chişinău este că actualul edil, Ion Ceban, ar fi dat mită în timpul campaniei electorale. Şeful PL a spus că a sesizat şi Procuratura Generală în acest caz. Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale susțin însă că liberalii au întârziat cu plângerea.

Am încercat să aflăm dacă preotul din Cruzești confirmă cele spuse de Chirtoacă, dar parohul a refuzat să discute cu noi după ce ne-am prezentat că suntem de la Jurnal TV.

Solicitată de Jurnal TV, consiliera responsabilă de comunicare și relații publice a primarului capitalei, Natalia Ixari, ne-a spus că Ion Ceban nu a dat dat mită nimănui și că nu comentează declarațiile politice. „Să se ocupe de acest lucru instituțiile competente”, a adăugat Ixari. Am încercat să aflăm de la purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, dacă sesizarea liberalilor a ajuns la destinație, dar el nu ne-a răspuns la telefon. Iar reprezentantul Direcției comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale Corneliu Pasat ne-a declarat că toate contestațiile se depun până în data validării mandatului de primar. 

Opinia ta contează. Comentează!