Mă fascinează inteligența emoțională. Ador oamenii empatici. Scriu cu drag despre emoție ca parte inerentă a dezvoltării Sinelui. Dar tot mai frecvent, am senzația că lumea noastră îmbracă haina sumbră a austerității. În caz contrar, riscă să fie catalogată drept neserioasă sau prea infantilă. De aceea, ne tragem măștile pe față și afișăm conduita solicitată, pentru că așa dă bine.
Articol de Corina Moisei-Dabija
Observ acest lucru, în mod involuntar, pe forumuri de carte, în chat-uri comune, în care orice tentativă de a te declara fericit este privită cu aceeași reacție de parcă ai recunoaște că ești dușman al poporului. Chiar și în literatură se resimte acut laitmotivul (ne)fericirii ca dimensiune fără de care existența umană nu ar mai avea relevanță. Iată de ce am optat, astăzi, să scriu despre 2 cărți care sunt mai mult sau mai puțin fericite.
„Geografia fericirii” de Eric Weiner, tradusă la Editura Niculescu
Eric Weiner este jurnalist și autor de carte, dar pe lângă toate un om de o înaltă factură intelectuală cu potențial analitic și critic. Spune despre sine că este un scriitor morocănos și că fericirea este pe cât de iluzorie, pe atât de inutilă.
Acesta pleacă într-o călătorie prin 8 țări, în căutarea acelui Graal al tuturor veacurilor: fericirea. Însemnările acestuia pot fi catalogate drept un jurnal de voyageur profesionist, care încearcă să despice firul în șapte și să găsească esența stării de bine, inerente fiecărei țări.
Unele istorisiri sunt pertinente, scrise într-o cheie aparte, încărcate cu umor:
- „Întotdeauna am crezut că fericirea se află imediat după colț. Șmecheria e să găsești colțul potrivit.”
- “Ține de natura umană faptul că ne face plăcere să-i privim pe alții angrenați în acțiuni agreabile. Astfel se explică popularitatea de care se bucură două domenii de activitate: pornografia și cafenele“.
Dar iată istoria sejurului în Moldova m-a atins dureros de mult. De ce? Pentru că nu putea să fie mai clișeizată decât ne-a servit-o autorul. Toate relele s-au rezumat la observații despre „femei care se îmbracă și machiază ca prostituatele” sau că „vinul moldovenesc este cel mai prost vin băut vreodată”. Oare se poate lua imaginar la pumni un autor? Cred că am fost la un pas.
Revenind la istoria noastră, apare o întrebare firească: a găsit sau nu fericirea Weiner? În principiu, acesta a reușit să găsească mai multe dimensiuni ale fericirii, specifice unor realități sociale din diferite țări și de pe diferite continente. Dacă ești interesat de conduita și nivelul de empatie a unor state, precum Elveția, Qatar sau Islanda, atunci cred că acest volum o să-ți fie pe plac.
„Algebra fericirii” de Scott Galloway
Suntem pe val, în prezent, cu literatura motivațională. Cărțile destinate dezvoltării profesionale sau personale se vând ca pâinea caldă, iar cititorii sunt tot mai răsfățați în acest sens. Și pentru că sunt destul de flexibilă în materie de lecturi, am decis că est momentul oportun să bifez și o astfel de lectură.
„Algebra fericirii” este un carnet de idei și reflecții cu și despre fericire. Un carnet în care Scott Galloway, antreprenor / profesor universitar, își creionează toate simțămintele față de experiențele sale empatice.
Scrisă într-o manieră foarte simplistă și aerisită, cartea nu are pretenția de fi o expresie de înaltă scriere creativă. Este mai curând o tentativă foarte stângace de a vinde anumite iluzii, anumite strategii care mi se par mult prea individuale și subiective.
Acest titlu ar merge de minune, atunci când ai nevoie de o descărcare emoțională și de o ceașcă mare cu cacao.
De ce doar 2 cărți? Cumva le-am experimentat în diferite auditorii on-line și reacțiile mi-au depășit așteptările. Concluziile mele sunt grupate în două:
- Avem mulți cititori cărora le este comod să propage nefericirea, deoarece asta le asigură vizibilitate. Da, auto-compătimirea e un soi de PR longeviv.
- Avem cititori curioși, pe care conceptul de fericire îi activează, îi transformă în veritabili cercetători.
Vreau să las acest text cu final deschis și să te întreb: Ești fericit?
