Trimite e-mail | Printeaza
Social
06.12.2019

Ajutorul financiar unic de 700 de lei va putea fi ridicat începând cu primele zile ale lunii ianuarie

Persoanele care beneficiază de pensii și alocații sociale de stat vor primi ajutor financiar unic de 700 de lei. Suportul financiar va putea fi ridicat de către beneficiari începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2020 și până la finele anului.

Parlamentul a susținut proiectul respectiv de lege în două lecturi, cu voturile a 64 de deputați.

Beneficiari vor fi persoanele care primesc pensii și alocații sociale de stat ce nu depășesc 2 000 de lei. De suport financiar unic vor beneficia persoanele care primesc pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, pensii de urmaș, pensii pentru vechime în muncă, pensii pentru unele categorii de angajați, pensii ale militarilor în termen și membrilor lor de familie, pensii ale participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl, precum și beneficiarii de alte alocații sociale stabilite în sistemul public de pensii până la 1 ianuarie 2020.

Potrivit estimărilor, peste 591 de mii de persoane vor beneficia de acest suport unic. Cheltuielile necesare pentru acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat constituie circa 418 milioane de lei, resurse care sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pentru anul viitor.

Achitarea ajutorului de 700 de lei va fi efectuată de Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul prestatorului de servicii de plată care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus