Trimite e-mail | Printeaza
Social
06.12.2019

Legea privind indexarea bianuală a pensiilor a fost votată de Legislativ

Legea privind indexarea bianuală a pensiilor a fost votată de Legislativ

Proiectul de lege, care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, a fost votat de către deputați în lectura a doua. Proiectul urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020.

Astfel, începând cu anul viitor, pensiile vor fi indexate de două ori pe an: la 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare – pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii 3 ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență.

Legea prevede extinderea modalității noi de indexare și asupra militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Potrivit datelor statistice ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2019, în țara noastră, erau înregistrați 700 887 de beneficiari de pensii, ale căror pensie medie era de 1 895,07 lei. Din numărul total de pensionari, 75% sunt pensionari pentru limită de vârstă. Totodată, circa 400 000 de persoane primesc pensia sub minimul de existență.

Indexarea va genera și creșterea alocațiilor pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele vârstnice, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus