Potrivit unui comunicat al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, toate aceste eforturi sunt parte a operațiunii „Autobuz”, care se va petrece până la data de 15 decembrie, anul curent.
Operațiunea „Autobuz” are scopul de a contracara transportarea ilicită a pasagerilor, de a controla condițiile de îmbărcare și debarcare a călătorilor în afara staţiilor semnalizate, transportarea pasagerilor numărul cărora depăşeşte numărul de locuri prevăzut prin caracteristica tehnică a vehiculului;
De asemenea în cadrul aceste operațiuni vor fi verificate autobuzele și troleibuzele cu scopul asigurării respectării normelor tehnice la exploatarea pe timp de iarnă. Verificărilor vor fi supuse și autobuzele care transportă elevi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!