Accident cu răniți la Dobrogea, unde o mașină de taxi a fost spulberată de un tren marfar. În ce stare se află victimele

În seara zilei de joi, 5 decembrie, a avut loc un accident pe calea ferată de pe porțiunea din satul Dobrogea, Chișinău, în urma căruia două persoane au fost spitalizate cu diverse traumatisme.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit poliției, oamenii legii au fost alertați la ora 19:36. Ei au fost informați precum că la trecerea căii ferate, la km 12 din preajma satului Dobrogea, a avut loc un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un tren marfar a lovit un automobil de marca Toyota, ce aparținea unei firme de taxi.

În urma impactului, șoferul de 22 de ani și pasagera de 19 ani au fost transportați la spital de o ambulanță, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi ignorat cerintele regulamentuluide circulație rutieră.

Contactat de UNIMEDIA, șeful Departamentul Clinic de Medicină Urgentă, Vasile Șovgur, a declarat că în total, în accidentul de la Dobrogea au avut de suferit trei persoane.

Două dintre ele au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă cu ambulanța, iar o a treia persoană s-a prezentat de sine stătător.

Șoferul de 22 de ani a fost inițial internat în secția de reanimare, apoi transferat în secția terapie. Atât el, cât și tânăra de 19 ani, rămân internați în spital, starea lor fiind stabilă.


Pub