Biserica de pe teritoriul unei grădinițe din Chișinău nu a mai fost demolată. Ce mai poate fi făcut

PE SCURT

De aproape doi ani, o grădiniță din sectorul Râșcani al capitalei ajunge periodic subiect de știri în presa națională. Nu pentru performanțele sale sau condițiile de acolo, ci pentru că s-a pomenit într-o situație revoltătoare – pe teritoriul grădiniței a început construcția unei biserici. Potrivit autorizației de construcție, acolo urma să fie construită o bibliotecă, cu centru de educație moral-spirituală.

Deși există o dispoziție a fostului primar interimar Ruslan Codreanu de a demola construcția, lucrările sporadic mai continuă. Responsabili de la Primăria Chișinău cunosc situația și promit că o vor discuta la Consiliul Municipal. Juriștii urbaniști declară că nu s-ar fi ajuns la o așa situație, dacă ar fi existat un plan urbanistic transparent, care ar include destinația tuturor bunurilor imobile. Totodată, ei susțin că ar fi necesară și o interpretare a normei constituționale în ceea ce privește învățământul laic. În total, în Chișinău există aproximativ 10 biserici ridicate pe teritoriile grădinițelor și școlilor.

PE LUNG

Problema sesizată de „Părinții solidari”

Acest caz a ajuns în atenția opiniei publice în luna septembrie a anului trecut, după ce mai mulți părinți au scris pe o rețea de socializare că pe teritoriul grădiniței nr.150 se ridică o biserică. Reprezentanții Asociației „Părinți solidari” au mers la fața locului, unde au au discutat problema cu fosta directoare a grădiniței și cu părintele paroh al lăcașului, iar apoi a fost sesizată și Primăria capitalei. Primarul general interimar de atunci, Ruslan Codreanu, a decis demolarea clădirii. La 1 octombrie, el semnează o dispoziție în care dispune să fie stopată și apoi inițiată procedura de demolare a construcției neautorizate cu readucerea terenului la starea inițială.

https://www.facebook.com/parintisolidari/videos/2324322517856067/

De asemenea, a dispus întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, prevăzute în art. 179 al Codului Contravențional al Republicii Moldova. Articolul ce prevede sancționează construcțiile neautorizate cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 270 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

„Acesta nu este un caz individual. Aici este intentat și un dosar penal, pentru persoana care se ocupa cu eliberarea actelor ilegale pentru construcții și autorizații. Aici a fost eliberată autorizație pentru construcția unui centru de educație morală – spirituală și destinația clădirii va fi exact pentru ce a semnat autorizația”, a declarat atunci Ruslan Codreanu.

Dispoziția semnată, construcția edificată

Deși dispoziția de stopare și de demolare a construcției a fost semnată la 1 octombrie 2018, executarea acesteia nu a avut loc. În mod oficial, lucrările de construcție au fost stopate, însă periodic acestea mai sunt reluate, susține Ala Revenco, fondatoarea grupului „Părinți Solidari”. „Și atunci din nou sesizăm autoritățile”, a menționat ea, precizând că părinții depun eforturi foarte mari ca să monitorizeze situația.

Ala Revenco a menționat că cea mai gravă problemă este accesul persoanelor străine pe teritoriul unei instituții preșcolare. „În fiecare zi de sărbătoare și de duminică în subsolul lăcașului se oficiază liturghii și atunci pe teritoriul se adună multe persoane străine. Aceasta în condițiile în care în preajmă sunt peste 300 de copii care frecventează grădinița”, a spus ea.

Activista civică a menționat că problema va fi soluționată doar dacă se vor face presiuni pe autoritățile locale. „Se caută pretexte că această dispoziție a domnului Codreanu să fi calificată drept una ilegală. De asemenea, se caută momente pentru a tărăgăna situația în speranța că poate interveni ceva sau cineva cu un sunet „de sus” și va da undă verde construcției”, a menționat Ala Revenco.

Ce zic oficialii de la Primărie

Subiectul a fost discutat la finele lunii noiembrie la Consiliul Municipal Chișinău, iar după aceasta noul viceprimar Victor Chironda, responsabil de urbanism și mobilitate urbană, s-a deplasat la fața locului. În cadrul întrevederii cu părinții, el a declarat că există dispoziția de demolare emisă acum un an. Aceasta însă nu a fost executată de pretorul sectorului Râșcani. Potrivit lui, ceea ce s-a întâmplat este rezultatul faptului ca până acum autoritățile locale nu și-au făcut treaba. Totodată, s-au încălcat norme de construcție.

„Vom obliga pretura să-și exercite atribuțiile.”

Actualul primar al capitalei Ion Ceban, care în cadrul campaniei electorale a promis că va lupta cu construcțiile ilegale, a declarat la 3 decembrie că în prezent se lucrează la definitivarea proiectului de modificare a legislației în domeniul construcțiilor. În acest sens, Primăria împreună cu Guvernul s-au întrunit în mai multe ședințe.

Ce ar presupune noua legislație

Potrivit documentului, în cazul în care va fi adoptat, vor fi acordate împuterniciri suplimentare Administrației Publice Locale, pentru controlul eliberării actelor permisive de construcții.

La fel, vor fi majorate sancțiunile pentru cei care vor construi ilegal.

O altă propunere este majorarea termenului de examinare a cererilor de acordare a actelor permisive de construcție, de la 10 zile în prezent, până la 30 de zile, pentru a avea posibilitatea să fie verificate atent tot pachetul de documente. Această modificare fiind introdusă pe o perioadă de un an.

Anterior, Ion Ceban a anunțat că într-un raport elaborat de echipa sa este indicat că în perioada aprilie – septembrie a acestui an au fost analizate aproximativ 200 de construcții. Printre acestea au fost identificate 20 de construcții masive neautorizate. Numărul de construcții neautorizate de proporții mici este de peste 50 de unități. La fel au fost depistate peste 50 de construcții mari nefinalizate, cu un grad de întârziere mare sau conservate fără nici un temei juridic.

Jurist urbanist: Incertitudinea creează temeiuri pentru ilegalități

Anatolie Albin, jurist urban din cadrul Biroului de Organizare Comunitară al Asociației Obștești Comunități Active pentru Democrație Participativă, a explicat că situații de acest gen sunt de fapt generate de politicile Primăriei în acest domeniu. Potrivit lui, construcțiile neautorizate de acest gen nu ar fi apărut dacă „ar fi fost aprobat un plan general urbanism complet, consultat și transparent, care să includă inventarierea și descrierea tuturor bunurilor imobile ale Primăriei și în care să fie indicată destinația acestora”.

„Atunci ar fi fost un semnal clar că Primăria are grijă de bunurile pe care le administrează. Situația de incertitudine crează o bază întreagă pentru speculații și pentru astfel de ilegalități”, a menționat juristul.

Potrivit lui, incertitudinea creează suficiente temeiuri pentru a proceda în anumit fel, iar astfel apar situații atunci, când din perspectiva comunității, nu este clar ce caută pe un teren public, pe teritoriul acestei grădinițe, o altă entitate.

Anatolie Albin a precizat că, în cazul unei emiterii autorizații privind construcțiile ilegale, decizia se atacă în instanța de judecată în momentul în care se constată anumite ilegalități. În cazul în care construcția nu reprezintă un bun imobil destinat locuinței, aceasta ar trebui demolată. Ceea ce este construit ilegal urmează a fi dus la situația inițială. Totuși, pentru demolare trebuie respectați anumiți pași. După recunoașterea autorizației ilegale, va trebui emisă și o dispoziție de demolare. De ultimul aspect va fi responsabilă primăria, care administrează bunul și care trebuie să spună cine demolează și din contul cui se face acest lucru.

S-ar cere interpretarea Constituției

Totodată, în opinia juristului, cazul construcției bisericii pe teritoriul grădiniței nr.150 generează o altă necesitate și anume cea de interpretare a normei constituționale în ceea ce privește învățământul laic.

„O interpretarea acestei norme ar da un răspuns clar dacă învățământul laic se referă doar la procesul educațional sau și la administrarea resurselor pe care le are”, a spus el.

Merită menționat că situația creată pe teritoriul grădiniței a divizat societatea – mai mulți părinți declară că locul unei biserici nu este pe teritoriul unei instituții preșcolare, alții spun că sunt de acord cu ridicarea lăcașului sfânt, în timp ce alții chiar dacă se arată revoltați de această situație declară că este prea târziu pentru a demola lăcașul care „a fost sfințit”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.