(video) Minnesota: Un soț bărbat a decedat peste 33 de ore de la decesul soției sale. Cuplul a fost căsătorit 68 de ani

Bob și Corinne Johnson s-au căsătorit când erau adolescenți într-o localitate din sudul statului Minnesota și au trăit împreună 68 de ani.

Foto: https://www.yahoo.com/

Corinne și Robert „Bob” Johnson erau inseparabili de la momentul în care povestea lor de dragoste a început până la finalul lor de rămas bun, care a venit la doar 33 de ore distanță, informează KARE 11 și News WKRG 5.

Duminică, 24 noiembrie, Corinne, în vârstă de 87 de ani, a murit din cauza insuficienței cardiace congestive. A doua zi, Robert, în vârstă de 88 de ani, a murit în urma unei bătălii cu cancerul.

„Când mama a trecut la cele veșnice, au tras perdeaua între cele două paturi, el doar s-a uitat la perdea”, a spus Beth Kinkeade, unul dintre cei șapte copii ai cuplului.

Și, în timp ce cu siguranță este dificil să-i pierzi pe ambii părinți în mai puțin de două zile, copiii lor au spus că au fost cu greu surprinși de lanțul sfâșietor de evenimente.

„,Până la urmă, a așteptat ca mama să moară mai întâi și apoi a trecut și el în neființă”, a spus fiul lor.

Pe lângă cei șapte copii ai lor, Bob și Corinne au reușit să crească și 14 nepoți și 15 strănepoți.


Pub