Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Popa Irina

Ştiri / Economic

04 Dec. 2019 / 17:35

Restanţele salariale pentru unii bugetari vor fi lichidate în câteva zile, anunţă autorităţile

Bugetarii care nu şi-au primit salariile pentru luna octombrie vor ridica lefurile până vineri. Asigurările au fost date de către ministrul Finanţelor, Sergiu Puşcuţa, în cadrul şedinţei de Guvern. Premierul Ion Chicu i-a cerut ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple, relatează Mesager.

„Noi avem restanţe la achitarea salariilor în sectorul bugetar pentru luna octombrie, deşi suntem deja în decembrie. Colegii de la Ministerul Finanţelor m-au informat că până la ora actuală, situaţia la ora 12:00, avem 1525 de persoane din 64 de instituţii din ţară, care nu au primit salariile pentru luna octombrie”, a spus Ion Chicu.

„În urma acţiunilor întreprinse în ultimele zile s-a reuşit schimbarea situaţiei spre bine, salariile au fost achitate în cea mai mare pondere. Mijloace financiare sunt suficiente pentru acest lucru. Din perspectiva Ministerului Finanţelor credem că mâine cel târziu sau poimâine totul trebuie să fie achitat”, a menţionat Sergiu Puşcuţa.

Potrivit Radio Moldova Actualităţi, în cadrul şedinţei de săptămâna trecută Ion Chicu a acuzat Guvernul Sandu de restanţe salariale. În replică, fostul premier Maia Sandu a declarat că Executivul pe care l-a condus a identificat bani şi a alocat suplimentar pentru plata salariilor peste 1 miliard de lei, bani pe care fostul ministru Chicu nu i-a prevăzut în bugetul pentru 2019.

Comentarii