10:46:53 19.04.2024
Stiri

Laura Codruța Kövesi, primul discurs în calitate de procuror-șef european: Parchetul European va reprezenta pilonul justiției în Uniunea Europeană și va respecta valorile europene și cetățenii

Știri 04.12.2019 08:30 Vizualizări1551 Autor: Ziarul National
Laura Codruța Kövesi, primul discurs în calitate de procuror-șef european: Parchetul European va reprezenta pilonul justiției în Uniunea Europeană și va respecta valorile europene și cetățenii


Laura Codruța Kövesi a avut prima declarație și prezentare în calitatea noului rol de procuror-șef european al Parchetului European. Aceasta a reiterat importanța înființări Parchetului European: „Împreuna cu Curtea Europeană de Justiție, EPPO va reprezenta pilonul justiției în Uniunea Europeană și va respecta valorile europene și cetățenii”.

Marți, 3 decembrie, europarlamentarii din cadrul comisiei de specialitate pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne au discutat despre necesitatea unei strategii comune a Uniunii Europene privind combaterea corupției și a criminalității organizate.

Potrivit agendei, în cadrul audierii publice au participat reprezentanți la nivel înalt din partea Comisiei Europene, Europol și Eurojust, dar și procurori și experți din mediul academic și societatea civilă. Noul procuror-șef european Laura Codruța Kövesi luând cuvântul pentru prima dată, în Parlamentul European, în noul rol.

Laura Codruța Kövesi a menționat în intervenția sa din cadrul audierii publice a Comisiei LIBE din Parlamentul European, că noua instituție care își va începe activitatea la sfârșitul anului 2020 se va confrunta cu oameni puternici și periculoși.

„Pe baza experienței mele de luptă împotriva corupției la nivel înalt și fraudei financiare, ne vom confrunta cu oameni puternici și periculoși. Din acest motiv vreau ca EPPO să fie într-adevăr o instituție independentă, eficientă și puternică, o instituție în care cetățenii să aibă încredere”.

Prinicipalele sarcini vor fi investigații penale, sporirea cooperării între statele membre și recuperarea pagubelor. Toate acestea ”respectând complet drepturile fundamentale ale persoanelor implicate în procedurile penale, precum și legislația procedurală a statelor membre participante”, a subliniat aceasta.

Reimtim că echipele de negociere ale Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene au ajuns, la 24 septembrie, la un acord final pentru ca Laura Codruța Kövesi să devină primul procuror-șef al Biroului Procurorului Public European.

Despre Parchetul European

Parchetul European se așteaptă să fie operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Însărcinată cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro, instituția EPPO va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE și va lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii. De asemenea, va colabora îndeaproape cu alte organisme precum Eurojust și Europol. Lista infracțiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activități teroriste.

Procurorul-șef european va fi responsabil cu gestionarea EPPO și organizarea activității acestuia. Laura Codruţa Kövesi, în calitate de primul procuror-şef european, va avea un mandat de şapte ani care va consta în special în construirea structurii operaţionale şi administrative a EPPO şi în stabilirea de bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Parchetul UE va avea o structură pe două niveluri. Nivelul strategic va fi compus din procuror-șef european, responsabil cu gestionarea EPPO și organizarea activității acestuia, și de un colegiu al procurorilor, responsabil de luarea deciziilor privind chestiuni strategice.

Nivelul operațional va cuprinde procurori europeni delegați, responsabili pentru desfășurarea investigațiilor și urmăririlor penale, și camere permanente, care vor monitoriza și direcționa investigațiile și vor lua decizii privind chestiuni operaționale.

Biroul central al EPPO va fi în Luxemburg.

Sursa: caleaeuropeana.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md