Moțiunea simplă împotriva ministrului Gaiciuc a fost RESPINSĂ: Ce decizii ar urma să ia joi și vineri Parlamentul
Parlamentul se va întruni în ședințe plenare și joi, pe 5 decembrie, dar și vineri, pe 6 decembrie, lucru care nu s-a întâmplat demult, deputații adunându-se rar în sala Parlamentului în timpul, dar și după campania electorală pentru alegerile locale din această toamnă.
Biroului Permanent al Parlamentului a inclus pe ordinea de zi a următoarelor ședințe 27 de chestiuni, inclusiv proiectele bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020, proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul 2020, proiectul de lege pentru modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar etc.
În schimb, Biroul a respins solicitarea deputaților din Blocul „ACUM” de a dezbate o moțiune simplă împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, pentru declarațiile sale în care elogia armata separatiștilor din Donbas.
„Respingerea propunerii privind includerea în agenda ședinței plenare a Parlamentului a moțiunii simple împotriva lui Victor Gaiciuc, dincolo de faptul că reprezintă o încălcare grosolană a Constituției și a Regulamentului Parlamentului, dacă admitem ipoteza că majoritatea parlamentară ar putea respinge din start moțiunile pe motive aberante, atunci s-ar goli de conținut normele legale care prevăd depunerea și dezbaterea acestora, arată ipocrizia crasă a PD-ului și a exponenților acestuia. Să declare ministrul Apărării deschis susținerea separatismului din Ucraina și tu să te faci că plouă, trebuie să poți”, a comentat deputatul Sergiu Litvinenco.
Viceministrul rus al Apărării din Federația Rusă, mâna dreaptă a lui Şoigu, arestat sub suspiciunea de luare de mită
Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, 25 aprilie. Ce categorie de turiști nu este obligată să o plătească
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii