Linkuri accesibilitate

Praga: se redeschide dosarul de fraudă cu subvenții europene al premierului ceh Babis


Premierul ceh Andrej Babis
Premierul ceh Andrej Babis

Procurorul-șef al Cehiei a decis redeschiderea dosarului premierului ceh Andrej Babis, bănuit că ar fi încălcat legea ca să obțină subvenții europene pentru un centru de reuniuni și agrement din apropierea Pragăi.


Om de afaceri intrat în politică în urmă cu câțiva ani cu un mesaj anti-corupție, Babis ar fi scos din concernul său numit Agrofert, cu peste 160 de firme, compania care deținea complexul „Cuibul berzei”, inventându-i o conducere nouă, ca să-i faciliteze obținerea de 2 milioane de euro ca subvenții europene pentru firme mici și mijlocii.


În septembrie, un procuror ceh a oprit urmărirea penală a lui Babis, spunând că nu s-au găsit dovezi, dar miercuri, 4 decembrie procurorul-șef Pavel Zeman a decis reînceperea urmăririi penale, spunând că oprirea ei a fost „prematură”. Babis, al cărui partid ANO conduce detașat în sondajele de opinie cehești, neagă orice vină.

Criticii lui Babis spun că întregul său imperiu financiar a fost construit pe deturnări de subvenții de stat sau din partea UE.

Știrea redeschiderii dosarului „Cuibul berzei” a venit la doar câteva ore după ce presa cehă a publicat concluziile, incriminante pentru Babis, ale auditului UE privind conflictele de interese ale omului de afaceri devenit politician. Documentul constată că nu a fost în regulă ca Babis să fie ministru de finanțe (2014-2017) și să decidă asupra subvențiilor europene, inclusiv pentru firmele din concernul său Agrofert.

Înainte să devină premier după câștigarea alegerilor din 2017, Babis a renunțat formal la Agrofert după ce parlamentul ceh a adoptat o lege specială ca să-l forțeze să facă asta, dar auditul UE – potrivit presei cehe – constată că desprinderea nu a fost de substanță, el controlând în continuare concernul. În urma auditului UE, Cehia ar urma să returneze Bruxelles-ului cam 11 milioane de euro pentru fraudarea subvențiilor.


Babis spune însă că cehii nu vor returna nimic și neagă toate acuzațiile.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG