Trimite e-mail | Printeaza
Social
03.12.2019

Viorica Dumbrăveanu: „Măsurile pe care ni le-am propus pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi au un singur scop: asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor acestora în societate”

Viorica Dumbrăveanu: „Măsurile pe care ni le-am propus pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi au un singur scop: asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor acestora în societate”

Începând cu 1 ianuarie 2020, cuantumul alocaţiilor sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii se va majora cu 40 %, pensiile de dizabilitate vor fi indexate de două ori pe an: la 1 aprilie şi la 1 octombrie şi va fi acordat un  suport unic în cuantum de 700 lei beneficiarilor de pensii, cuantumul cărora nu depăşeşte 2000 lei şi de alocaţii sociale de stat.

La fel, persoanele cu grad de dizabilitate severă până la vârsta de 23 de ani vor beneficia de alocație socială în mărime de 100% din pensia minimă pentru dizabilitate severă, stabilită anual de Guvern. Actualmente, cuantumul lunar al acestei alocații constituie - 328,8 lei, iar de la 1 ianuarie 2020 va constitui - 809,50 lei. Totodată, va fi inclusă în stagiul de cotizare,  perioada de îngrijire a persoanei cu dizabilități severe, indiferent de vârsta persoanei îngrijite (actualmente se include în stagiu perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă până la vârsta de 18 ani).

Acestea, dar şi alte măsuri de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi au fost prezentate astăzi de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferinţe de presă, organizate în contextul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.

„Măsurile pe  care ni le-am propus pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi au un singur scop: asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor acestora în societate”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Lista acțiunilor întreprinse în vederea promovării politicilor în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi şi ajustării legislaţiei naţionale în vigoare la prevederile legislației internaţionale include: adoptarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități; aprobarea setului de indicatori pentru monitorizarea implementării Convenției, reglementarea și dezvoltarea diferitelor tipuri de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități, aprobarea Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, Programului național de dezinstituționalizare și a Planurilor de transformare a instituțiilor rezidențiale.

În contextul dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi, în perioada anilor 2016-2019, au fost achiziționate 27 de case, din care: 26  din bugetul instituțiilor  și 1 de către donatori şi au fost deschise 12 servicii sociale, din care 4 Case comunitare  și 8 Locuinţe protecjate, în care astăzi locuiesc 69 de persoane cu dizabilităţi şi se bucură de trai în societate.

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilităţi este marcată în fiecare an la 3 decembrie printr-o serie de acțiuni menite să schimbe atitudinea societății față de persoanele cu dizabilități, să promoveze egalitatea de drepturi și incluziunea socială și să stimuleze participarea persoanelor cu dizabilități în toate sferele vieții. Tema din acest an se concentrează pe promovarea incluziunii sociale, economice și politice a persoanelor cu dizabilități, așa cum prevede Agenda pentru dezvoltarea durabilă 2030.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în Republica Moldova,  sunt înregistrate circa 175 000 persoane  cu dizabilităţi, dintre care 10 635 sunt copii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus