Rezultatele „PISA”, carențe în educație
Social 3 decembrie 2019, 17:55 | 1783

Republica Moldova se plasează pe locul 51 din 79 de țări, arată datele testării internaționale a gradului de pregătire a elevilor cu vârsta de 15 ani. Evaluarea a fost făcută pentru anul trecut. S-a adeverit că aproape jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competență în trei domenii: citire-lectură, științe și matematică. ”Este rezultatul sărăciei, al lipsei de motivație”, afirmă unii profesori universitari de la Chișinău.

Potrivit evaluării PISA, unii indicii au rămas chiar la nivelul anului 2015, dar autoritățile de la Chișinău se arată optimiști.

Rezultatele PISA 2018 arată că aproximativ 50 la sută din elevii din Republica Moldova nu ating nivelul minim de competență la cele trei domenii: citire - lectură, științe și matematică.

Datele mai arată că elevii de la oraș înregistrează, pe toate pozițiile, un rezultat mai înalt decât cei din sate.

În cadrul Programului Internațional de evaluare a elevilor - PISA 2018, care se face odată la trei ani, au participat 610 mii de elevi din 79 de țări. 5 mii 300 din cei testați au fost din Republica Moldova. În privința citirii și lecturii, Republica Moldova a obținut 424 de puncte, cu 8 mai mult ca în 2015. La matematică, 421 de puncte, alegându-se doar cu un punct. Iar la științe a rămas la același nivel ca la ultima testare, 428 de puncte. Performanțele Republicii Moldova în anul 2018 sunt similare cu cele înregistrate de România, Bulgaria, Muntenegru, Chile și Uruguay. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie