(video) „Avem nevoie de un drept comun, nu doar al unora.” Juristul Igor Blanari despre „Un altfel de drept”

1

Igor Blanari este juristul Companiei de Consultanță Juridică Juststudiumanima. Juristul profesează în acest domeniu de 11 ani. În 2016, Igor Blanari a lansat cartea „Un altfel de drept”, iar în 2018, cartea a fost revizuită și actualizată.

Igor Blanari spune că imboldul pentru scrierea cărții vine de la Florentin Țuca, un avocat cu notorietate în România. De asemenea, drept motivație au fost mai multe exemple din experiența juristului.

„Am scris situații de caz cu care m-am întâlnit în practică. Sunt situații reale, nu am venit cu nimic fictiv, am crezut și cred în continuare că cele scrise și cele descrise în carte vor contribui și vor ajuta cei care doresc să-și ia acest drum al jurisprudenței, să vadă și o altă viziune prin exemple proprii”, spune juristul.

Ambele ediții au fost editate în 1 000 de exemplare. Majoritatea cărților au fost comercializate peste hotarele țării. „Impactul pe care l-am așteptat este de a veni cu un mic aport pentru a schimba totuși opinia cititorilor, celor din domeniul jurisprudenței și a veni cu o altă abordare. E nevoie în orice domeniu să creștem de la o etapă la alta, nu suntem cei care să rămânem la etapa la care eram pe băncile universității, avem nevoie de dezvoltare”, spune Igor Blanari.

Mai multe detalii despre carte, opiniile juristului în raport cu sistemul din țară, orele care ar acoperi domeniul legislativ în programa școlară și proiectele Companiei de Consultanță Juridică Juststudiumanima vedeți în interviul de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente