„Trump a fost ales de Dumnezeu” și alte lucruri ce s-au întâmplat în lume săptămână trecută

PE SCURT

În această săptămână au avut loc evenimente importante pe plan mondial și în Europa, în special. A fost votat bugetul cu cheltuieli de peste 168 de miliarde de euro. A fost investită noua Comisie Europeană (președintă este Ursula von der Leyen) de Parlament cu o majoritate largă. Palestenienii au protestat împotriva politicii SUA privind coloniile israeliene, iar un ministru din SUA a declarat că Trump a fost ales de Dumnezeu. Mai mult, Ungaria vrea să trimită un astronaut în spaţiu în 2024.

PE LUNG

1. Malta: Un ministru a demisionat în urma scandalului legat de investigarea asasinării jurnalistei

Ministrul maltez al turismului, Konrad Mizzi, a demisionat marţi în urma scandalului în creştere legat de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia în 2017, dar a negat orice implicare în cazul care a zguduit Malta, în timp ce ministrul economiei, Christian Cardona, s-a autosuspendat din executiv până la finalizarea anchetei poliţiei, relatează Reuters şi AFP.

Am simţit că este de datoria mea să demisionez din calitatea de ministru pentru a permite guvernului lui Joseph Muscat să-şi continue munca, a spus Mizzi, suspectat de jurnalista asasinată că a primit mite prin intermediul unor societăţi panameze.

2. SUA: Unul dintre miniștri a afirmat că Donald Trump a fost ales de Dumnezeu

Donald Trump a spus cândva în glumă că ‘el este Alesul’, dar pentru unul dintre miniştrii săi este evident: preşedintele republican a fost ales de Dumnezeu… la fel ca predecesorul său democrat, Barack Obama, potrivit France Presse.

Ştiţi, Barack Obama nu ar fi devenit preşedinte al SUA dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât. Şi nici Donald Trump, a declarat ministrul demisionar al energiei, Rick Perry, la canalul Fox News, într-un interviu difuzat duminică.

3. Palestinienii protestează împotriva politicii SUA privind coloniile israeliene

Mii de palestinieni protestează marţi în principalele oraşe din Cisiordania împotriva anunţului făcut de administraţia preşedintelui american Donald Trump de a nu mai considera ilegale coloniile israeliene, relatează DPA.

Manifestaţii au avut loc la Ramallah, Tulkarm, Betleem şi Hebron, cu apeluri de a mărşălui şi la punctele de control israeliene din afara oraşelor palestiniene autonome.

4. Alegeri în Hong Kong: Victoria democraţilor, trecută sub tăcere de mass-media în China continentală

Victoria opoziţiei în alegerile locale din Hong Kong a fost trecută sub tăcere marţi de mass-media din China continentală, unde doar ediţiile pentru străinătate au evocat un vot “distorsionat” în favoarea taberei democrate, informează AFP.

Mass-media de la Beijing, care în timpul weekendului i-au îndemnat pe hongkonghezi să vină la urne pentru a spune nu violenţei alegându-i pe candidaţii pro-Beijing, s-au abţinut marţi să publice rezultatele scrutinului.

Luni, marele jurnal al serii de la televiziunea naţională s-a abţinut să vorbească despre alegerile din Hong Kong, pe care adversarii şefei executivului, Carrie Lam, le-au câştigat detaşat, după aproape şase luni de proteste în regiune semiautonomă.

5. Ungaria vrea să trimită un astronaut în spaţiu în 2024

Ungaria intenţionează să trimită un astronaut în spaţiu în 2024, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, în cadrul conferinţei ministeriale a Agenţiei Spaţiale Europene desfăşurate la Sevilla, transmite MTI.

Va fi o nouă ocazie pentru Ungaria de a se dezvolta şi de a avansa, concentrându-se pe pregătirea celui de-al doilea astronaut ungar, ce urmează să fie trimis pe Staţia Spaţială Internaţională – ceea ce considerăm a fi un plan realist pentru 2024 -, în cooperare cu agenţia rusă Roscosmos, a explicat Szijjarto.

6. Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2020

Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, după ce a obţinut o majorare a fondurilor alocate pentru mediu, cercetare şi pentru programul Erasmus, transmite AFP.

După trei săptămâni de negocieri dificile, Parlamentul European a reuşit să obţină de la statele membre o majorare cu 850 milioane de euro comparativ cu propunerea de buget a Comisiei Europene, pentru a finanţa lupta împotriva încălzirii climei, digitalizarea şi programul Erasmus+ pentru tineri.

Ultimul buget anual înainte de viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, bugetul UE pentru anul 2020 cuprinde un nivel global de credite de angajamente pentru cheltuieli viitoare în valoare de 168,7 miliarde euro (o creştere de 1,5% comparativ cu 2019). De asemenea, plăţile ce vor fi făcute în cursul exerciţiului 2020 au crescut şi ele cu 3,4% până la 153,6 miliarde euro.

7. Noua Comisie Europeană a fost învestită de Parlament cu o majoritate largă

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a primit miercuri votul de încredere din partea Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg. S-au înregistrat 461 de voturi pentru”, 157 de voturi împotrivă” și 89 de abțineri. Noul Executiv comunitar urmează să își înceapă mandatul pe 1 decembrie.

8. Parlamentul European a declarat pe 28 noiembrie situaţie de urgenţă privind clima

Înaintea Conferinţei ONU pentru schimbările climatice COP25 de la Madrid din 2-13 decembrie, deputaţii au adoptat joi o rezoluţie prin care declară situaţie de urgenţă privind clima şi protecţia mediului în Europa şi la nivel global. Ei au solicitat, de asemenea, ca toate propunerile legislative şi bugetare făcute de Comisie să fie în conformitate cu obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1,5°C, informează un comunicat oficial emis de legislativul comunitar.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.