AutoBlog.MD – de patru ani alături de pasionații de automobile din Moldova

Dragi prieteni, ne bucurăm să vă anunțăm că AutoBlog.MD sărbătorește astăzi patru ani de activitate! La data de 2 decembrie 2015 site-ul nostru și-a început activitatea pe piața media din Republica Moldova în actualul format, reușind foarte repede să devină cea mai importantă sursă de informare pentru pasionații de automobile din țara noastră.

Foto: autoblog.md

De la bun început ne-am propus să dezvoltăm cel mai popular site de știri auto și test drive-uri din Moldova și chiar în prima lună de activitate reușeam un rezultat la care nu speram – 90.000 de vizite! În ianuarie 2016 înregistram peste 100.000 de vizite, cifră sub care nu am căzut de atunci și pe care mereu am înbunătățit-o! Spre exemplu în noiembrie 2019, site-ul nostru a înregistrat peste 420.000 de vizite, fiind de departe site-ul de știri auto și test drive-uri nr.1 din Republica Moldova!

Nu ne-ar fi reușit aceste rezultate fără voi, cei care ne accesați zilnic pentru a fi la curent cu toate știrile principale din lumea auto, motiv pentru care vă mulțumim enorm! Peste 4.3 milioane de vizitatori unici au accesat AutoBlog.MD din decembrie 2015 și până în prezent! Ba mai mult, în jur de 1.8 milioane de vizitatori unici ne-au vizitat în perioada ianuarie 2019 – noiembrie 2019, anul curent fiind și cel mai de succes din istoria AutoBlog.MD!

Reușim să ajungem la utilizatorii noștri nu doar prin intermediul site-ului nostru! În prezent dezvoltăm și cel mai popular canal moldovenesc de pe YouTube axat pe test drive-uri și reportaje de la cele mai importante evenimente auto locale și internaționale care are în prezent peste 41.000 de abonați! Vă invităm și pe voi să vă abonați la canalul nostru dacă încă nu ați făcut-o!

Nu uităm nici de rețelele de socializare! Doar pe Facebook avem un public de peste 25.000 de utilizatori sumați pe mai multe pagini și aproape 5.000 de urmăritori pe Instagram.

Ba chiar și pe micile ecrane ne puteți vedea și ne bucurăm că asta se întâmplă pe TV8! Astfel toate reportajele pe care nu ați reușit să le vedeți pe site sau pe canalul de YouTube le puteți vedea și pe TV8!

„Sincer să fiu, la lansarea site-ului nu m-am așteptat niciodată că vom reuși să adunăm un public atât de mare într-o perioadă atât de scurtă! Indiscutabil, atunci am fost foarte mult ajutați de către parteneriatul pe care îl avem în continuare cu UNIMEDIA. La început acest parteneriat a fost foarte vital pentru noi, motiv pentru care îi mulțumesc mult lui Cristian Jardan și echipei lui pentru suportul acordat!

După ce am anunțat plecarea de la General Media Group am rămas stupefiat să aflu și chiar să citesc pe unele site-uri auto de profil auto reacții de bucurie că am încheiat cariera în televiziune. Însă aceste reacții cred că m-au motivat și mai mult. Încă de la început am reușit să-l aduc în echipă pe Alex Sîrbu, omul fără de care AutoBlog.MD nu ar fi fost ce este acum și cel responsabil de marea majoritate a articolelor de pe site! Este cel mai productiv editor de știri auto din Moldova care se dedică foarte mult site-ului, motiv pentru care îi mulțumesc mult!

Le mulțumesc și băieților cu care am colaborat pe partea de producție video, chiar și celor care au ales alte direcții de dezvoltare. Și bineînțeles le mulțumesc mult băieților din actuala echipă cu care avem în plan să facem multe lucruri frumoase în perioada următoare!

Nu aș putea uita de partenerii noștri, fără de care nu am fi reușit să ne ținem la suprafață! În special le mulțumesc celor care au fost cu noi de la început și sunt cu noi în prezent: companiei AutoSpace, grupului DAAC-HERMES, companiei Continent, GT Sport Auto și bineînțeles LUKOIL Moldova! Însă le transmitem un gând bun și celorlalți parteneri și le mulțumim pentru colaborare!

AutoBlog.MD este mai mult decât un site cu tematică auto! Este o comunitate de oameni care au aceeași pasiune! Vă mulțumesc dragi prieteni pentru tot și vă invit să ne urmăriți în continuare pentru că avem încă multe să vă arătăm!” a menționat editorul-șef Constantin Mihalachi.


Pub