„Susținerea Rusiei pentru coaliția PSRM-ACUM a fost o coincidență”. Dereck Hogan, despre „muntele abrupt” din fața noului Executiv și potențialul pierdut al fostei guvernări

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Moldova neagă zvonurile precum că fosta coaliție de guvernare PSRM- Blocul ACUM s-ar fi format în urma unei înțelegeri dintre SUA, Rusia și UE. Dereck Hogan a declarat, în cadrul unei emisiuni la RTR Moldova, că susținerea din partea Moscovei ar fi o simplă coincidență, dar și că în componența respectivă a puterilor legislativă și executivă, Republica Moldova ar fi avut mai multe șanse la reformarea justiției și dezvoltarea economiei decât în prezent.

Foto: facebook.com/U.S.EmbassyMoldova

„Noi am vrut și vrem să vedem o guvernare care este gata să facă tot ce este posibil și necesar pentru a implementa reforme, pentru a dezvolta economia și noi considerăm că fosta coaliție între PSRM și ACUM avea mai mult potențial pentru asta”, a subliniat ambasadorul SUA la Chișinău.

Hogan a negat zvonurile precum că părinții fostei coaliții de guvernare PSRM-ACUM ar fi fost SUA, Rusia și UE, care s-ar fi înțeles între ele: „Am consultat partenerii noștri din UE și am găsit un numitor comun, dar faptul că Rusia la fel a susținut acea coaliție a fost întâmplător, o coincidență. Noi nu am consultat Rusia în acest sens, nu a fost nicio înțelegere între Washington și Moscova”, a precizat ambasadorul.

Oficialul american s-a referit și la noul Guvern minoritar, în frunte cu premierul Ion Chicu, format după demiterea Cabinetului de Miniștri condus de Maia Sandu, prin moțiune de cenzură: „Noi ne-am văzut cu ei și le-am explicat că în fața noului Guvern este un munte abrupt și că responsabilitatea este foarte mare, deoarece speranțele sunt mari nu doar în interiorul țării, dar și în afara ei, în comunitatea internațională. E devreme de judecat, primim declarații bune, promisiuni, dar una e vorba și alta e acțiunile, și noi ne orientăm anume spre ceea ce face noua guvernare”, a punctat Dereck Hogan.


Pub