Actualitate

Ion Ceban a cerut de la primarul Moscovei tehnică şi utilaj special, pentru necesităţile Chişinăului

Primarul general al Chişinăului Ion Ceban a avut, în cadrul vizitei sale la Moscova, o întrevedere cu primarul capitalei ruse, Serghei Sobeanin, dar şi cu viceprim-ministrul, reprezentantul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitrii Kozak.

„Am avut o discuţie constructivă şi am abordat mai multe subiecte din domeniul, economic, social, cultural şi educaţie. La fel, am convenit sa avem o colaborare strânsă între municipiul Chişinău cu oraşele şi regiunile din Federaţia Rusă. Am convenit sa elaborăm un plan de acţiuni pentru perioada urmatoare. Ştiu că este un potenţial enorm în acest sens. Îl vom valorifica împreună”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook, însă fără a da multe detalii.

De asemenea, Ion Ceban a avut o întrevedere şi cu primarul oraşului Moscova, Sergheni Sobeanin.

„Am comunicat că îmi doresc o cooperare strânsă şi cât mai largă între capitale, care să cuprindă toate domeniile. La fel, pentru preluarea de practici bune, am convenit sa avem schimb de experienţă continuă în diferite domenii de activitate care ar fi utile municipiului Chişinău – urbanism, arhitectura, transport, patrimoniu, soluţii smart etc. Totodată, am solicitat, examinarea posibilităţii de a ne oferi suport în formă de tehnică şi utilaj special, zeci de unităţi, pentru necesităţile curente ale municipalităţii, dar şi iniţierea mai multor proiecte de investiţii şi parteneriate public private.

În continuare am stabilit să avem o colaborare fructuasă, inclusiv prin reînnoirea acordului de colaborare dintre Moscova şi Chişinău. Moscova are multe exemple frumoase de dezvoltare urbană pe care le putem prelua şi implementa în Chişinău. Vom reuşi”, a mai scris Ceban.

Ion Ceban se află în prima sa vizită externă, efectuată la Moscova, fiind invitat de primarul capitalei ruseşti.

sursa: TVR Moldova

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *