Riscă dosar penal pentru declarații mincinoase. Un taximetrist și-a înscenat propria tâlhărie ca să scape de datorii

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Telenești, locuitor al municipiului Chișinău, este cercetat penal pentru declarație mincinoasă.

Foto: Petar Milosevic

Potrivit unui comunicat de presă al IGP, bărbatul activează în calitate de taximetrist (neoficial) la o companie de taxi din Chișinău. El avea o datorie către proprietarul mașinii de serviciu și a pus la cale un plan: să își însceneze propria tâlhărie, ca să scape de ea.

Astfel, acesta a declarat polițiștilor că, la 21 noiembrie, în jurul orei 23.00, a fost solicitat să transporte din Chișinău spre Orhei două persoane. Ajungând în municipiul Orhei, pasagerii i-ar fi achitat 200 de lei și l-ar fi rugat sa-i aștepte. Peste două ore, clienții ar fi solicitat să fie transportați în raionul Telenești, achitându-i suma de 400 de lei.

Ajungând în apropierea satului Mihălașa, raionul Telenești, presupusa victimă a declarat că clienții l-ar fi atacat cu un obiect asemănător unui pistol, sustrăgând banii din torpedoul automobilului, 2 400 lei din portmoneu și telefonul mobil de serviciu, ulterior deplasându-se într-o direcție necunoscută.

Victima a mai declarat polițiștilor că în drum spre Chișinău, Orhei i s-ar fi terminat combustibilul și, motivând că nu dispunea de bani pentru a-și alimenta automobilul, a decis să anunțe Poliția despre fapta dată.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie”, însă pe parcursul investigațiilor, lucrurile au luat o altă întorsătură.

Astfel, polițiștii Direcției Crime Grave a INI, în comun cu polițiștii din Telenești, au audiat mai multe persoane, au verificat înregistrări video ale camerelor de supraveghere de pe traseul pe care suspectul l-ar fi parcurs și au verificat locurile de agrement de pe același traseu.

Într-un final, polițiștii au stabilit că infracțiunea a fost înscenată de către victimă, fiind acumulate suficiente probe în acest sens. Audiat de polițiști, bărbatul și-a recunoscut vina și le-ar fi spus polițiștilor că a recurs la acest gest, din motiv că ar fi avut o datorie către proprietarul mașinii care îi închiria vehicului pentru a presta servicii de taximetrie.

Pe numele bărbatului a fost pornit un dosar penal în conformitate cu prevederile art.312 „Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă”.

Bărbatul este cercetat în libertate, iar dacă va fi găsit vinovat riscă amendă de până la 6000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.


Pub