(video/update) Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, prezentat echipei de la PG: „Este adevărat că avem multe provocări”

(update 11:30) Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo a fost prezentat de către Igor Dodon, angajaților din cadrul Procuraturii Generale.

Foto: IPN

Stoianoglo a declarat că este foarte mult de muncă în viitorul apropiat și speră că va reuși. „Am avut norocul să activez în organele procuraturii și am revenit în echipa dvs. Știu că sunteți oameni profesioniști, demni, onești. Știu că putem împreună să rezolvăm toate problemele. Este adevărat că avem multe provocări, dar sunt sigur că putem să depășim toate problemele pe care le avem și asta totul depinde de fiecare dintre noi. Sunt sigur că reușit și într-un ceas bun”, a declarat Stoianoglo.

Președintele Igor Dodon a ținut și el un discurs. Acesta a venit cu mai multe propuneri în adresa PG. Dodon a spus că nu mai vrea ca cetățenii să perceapă Procuratura Generală ca un organ corupt și ca instituția să fie independentă, dar nu afiliată politic.

(11:15) Prezentarea funcționarilor din cadrul Procuraturii Generale a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.

UNIMEDIA transmite live.

UNIMEDIA amintește că, ieri, CSP l-a inaintat pe Alexandr Stoianoglo la funcția de procuror general, iar, astăzi, președintele Igor Dodon a semnat decretul de numire a acestuia.


Pub