Trei manageri de top ai unei companii de gaze poloneze, au fost arestaţi după ce au acţionat în interesul Gazprom

Trei manageri de top de la o companie asociată Gazprom au fost reţinuţi în Polonia sub acuzaţia de corupţie. Cei trei au sprijinit gigantul rus în detrimentul intereselor angajatorului lor, relatează Adevărul, care citează Polskie Radio.

Foto: Beracassat Eric/ABACA /PAP/EPA

Michal Sz., Zdzislaw J. şi Miroslaw D. au fost arestaţi marţi pentru că au cauzat pierderi financiare companiei lor, EuRoPol Gaz, şi statului polonez. Potrivit procurorilor, cei trei au aprobat retragerea unei cereri de chemare în judecată a Gazprom, acţionând astfel în detrimentul EuRoPol Gaz.

Mai exact, în ianuarie 2010, a fost semnat un acord între compania EuRoPol Gaz, PGNiG (Compania de Petrol şi Gaze din Polonia) şi Gazprom în condiţii extrem de dezavantajoase, prin care Polonia renunţa să depună o cerere în chemare judecată pentru a obţine de la gigantul rus plata integrală pentru serviciile de transportare a gazelor naturale în perioada 2007-2009. Varşovia consideră că acest acord este în contradicţie şi cu normele europene.

Pagubele ar depăşi 217 milioane de dolari în acest caz.

În acest dosar mai figurează şi un fost ministru adjunct al Economiei. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi indus în eroare Guvernul de la Varşovia în legătură cu acordul polonezo-rus privind tranzitul de gaze. Persoanele reţinute în acest dosar riscă până la zece ani de închisoare cu executare.


Pub