Cinci indivizi au fost reținuți după ce au pus în pericol viața unor polițiști
Social 27 noiembrie 2019, 16:33 | 1328

Focuri de armă la Briceni. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să intervină în forță după ce au fost agresați de un grup de indivizi în stare de ebrietate. Suspecții mai nu au dat cu mașina peste un angajat al poliției.

Totul s-a întâmplat în satul Larga, raionul Briceni. Polițiștii de frontieră au observat o mașină care staționa pe acostament și s-au apropiat. Au simțit imediat miros puternic de alcool și le-au cerut celor cinci bărbați din automobil să se legitimeze. Ei au refuzat. Ba chiar au început să-i înjure pe polițiștii de frontieră care erau în misiune. Ofițerii au fost nevoiți să cheme o altă echipă în ajutor. Asta i-a înfuriat și mai mult pe indivizi. Ei au urcat în mașină, iar șoferul a apăsat pedala de accelerație fără să-i pese că în față era un polițist. Acesta a reușit în ultimul moment să se ferească. Angajații poliției de frontieră au tras câteva focuri de armă în aer. Abia atunci, bănuiții s-au liniștit. Acum ei riscă să fie cercetați penal. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie