Condițiile din Oficiul Medicilor de Familie din Izbiște, Criuleni, sunt improprii
Social 27 noiembrie 2019, 19:55 | 9508

Aproape trei mii de pacienți, care sunt la evidența medicilor de familie din satul Izbiște, raionul Criuleni, suportă condiții absolut improprii unui centru medical. Dispensarul se află într-o casă veche, cu pereți crăpați, care stau să cadă. În interior e frig, toaleta e afară, iar apa este adusă de la fântână. Cine dintre angajați vine primul, face focul în sobă.

Cum ajunge la lucru, Lidia Vozian face focul în sobă.

Când se mai dezmorțește, ajung la muncă asistentele, și cei doi medici. Unul dintre doctori lucrează și în alt centru medical dintr-un sat vecin. În ajutor i-a venit o tânără specialistă care după rezidențiat a fost repartizată în sat pentru următorii trei ani. De aproape un an, Olesea Reabaia face naveta de la Chișinău.

În schimb, de lucru este mult.

Angajații înceracă să respecte condițiile sanitare, doar că este destul de greu când în loc de chiuvetă stă un lighean și un burete.

Apa este adusă de la o fântână și este folosită și pentru spălarea podelelor, a rufelor, dar și pentru alte necesități.

Aceasta este ușa care duce spre sala de proceduri, iar de aici ajungi într-o altă cameră, unde pacientele trec examenul ginecologic. Toată căldura din aceste două încăperi vine doar de la plită.

De la sobă se încălzesc doar două birouri, cel al medicilor și al asistentelor.

În coridorul unde așteaptă pacienții condițiile sunt și mai proaste. Căldură nu este deloc.

În aceste condiții, tânăra specialistă ne-a spus nu este sigură că va rămâne să lucreze în sat peste doi ani.

În peste 40 de ani lucrați, aceste două asistente medicale spun că nu au prins vremuri când condițiile din instituție erau bune. Au lucrat la policlinica veche din sat, după au fost transferate într-o grădiniță, iar mai apoi în această casă bătrânească.

Ambele angajate lucrează chiar și după ce s-au pensionat.

La evidența medicilor din Izbiște sunt aproape trei mii de pacienți, dintre care 700 sunt copii. 

Opinia ta contează. Comentează!