icon

Premierul Ion Chicu, la discuții cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger: „Ne-am angajat să îndeplinim toți pașii înscriși în Acordul de Asociere”

26-11-2019 17:40
951

Prim-ministrul Ion Chicu a avut un dialog deschis cu Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova. Șeful Executivului a informat oficialul german despre planul de guvernare al actualului Cabinet de miniștri, dar și care sunt acțiunile prioritare ale Guvernului pentru următoarea perioadă.


„Ne propunem să schimbăm lucrurile în domeniul economic, prin atragerea cât mai multor investiții externe în țara noastră, dar și să dezvoltăm infrastructura țării. Esențială pentru noi, în acest moment, rămâne reforma justiției și suntem total angajați pe acest segment.”


Excelența Sa, Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a apreciat progresele înregistrate până acum în domeniul reformării justiției și și-a exprimat speranța că procesele vor continua să evolueze în acest sens, într-un mod transparent și democratic.


În același timp, părțile au discutat despre viziunea Guvernului în legătură cu asigurarea libertății mass-media. În context, Ion Chicu a declarat că măsuri concrete care vizează independența și libertatea presei se vor regăsi în Planul de Acțiuni al Guvernului, care urmează a fi lansat în câteva zile.

 

La finalul întâlnirii, prim-ministrul Ion Chicu a mulțumit statului german pentru suportul acordat și asistența financiară oferită de-a lungul timpului Republicii Moldova. Totodată, șeful Executivului și-a exprimat încrederea că relațiile de prietenie și de colaborare pe segmentul economic, social și cultural dintre Moldova și Germania se vor intensifica.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30