‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUn nou focar de pestă porcină în Sărata Galbenă

Un nou focar de pestă porcină în Sărata Galbenă

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat într-o gospodărie din satul Sărata Galbenă din raionul Hânceşti. În aceste condiţii, specialiştii de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor au instituit restricţii de scoatere a porcilor şi cărnii de porc din localitate, iar sacrificarea pentru prorpiul consum urmează să aibă loc doar sub subravegherea unui medic veterinar, transmite IPN.

Alexandru Manciu, inspector principal în cadrul Direcţiei sănătatea şi bunăstarea animalelor, a declarat că, în gospodărie erau crescuţi opt porci, iar proprietarul s-a adresat medicului veterinar după ce un animal a pierit. Specialiştii ANSA s-au deplasat la faţa locului, au prelevat probe, iar testele de laborator au confirmat prezenţa virusului pestei porcine.

„Odată cu existenţa suspiciunii au fost puse limitări de mişcare a animalelor, iar după confirmare, s-a purces la lichidarea propriu-zisă a focarului, aplicându-se măsurile prevăzute – nimicirea tuturor porcilor, distrugerea cadavrelor acestora, curăţarea, dezinfecţia şi deja aplicarea restricţiilor de populare pentru o perioadă în gospodăria dată. Dacă vorbim de toată localitatea, pentru o perioadă de 45 de zile vor fi restricţii de mişcare a animalelor, inclusiv sacrificarea porcinilor doar sub supravegherea unui medic veterinar”, a explicat inspectorul.

El a mai spus că, proprietarii pot solicita despăgubiri de la stat, însă doar cu condiţia că au fost respectate toate cerinţele sanitar-veterinare, inclusiv cerinţele de identificare şi înregistrare a animalelor.

În prezent sunt examinate mai multe ipoteze cu privire la sursa de infestare în localitatea respectivă. Un alt focar în Sărata Galbenă a fost confirmat pe 12 noiembrie. Atunci au fost sacrificaţi aproape 30 de porci dintr-o gospodărie. Localitatea se află în carantină, fiind instalate filtrele de verificare şi dezinfectare a unităţilor de transport.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›